Delegația Permanentă a PNL a adoptat, vineri, o rezoluție privind stoparea migrației politice a aleșilor locali, inițiatorul demersului, Ludovic Orban, criticându-și cu acest prilej colegii de Alianță, într-o conferință de presă, pentru racolarea primarilor și chiar a parlamentarilor altor partide.
Orban a precizat că rezoluția prevede stoparea oricărei înscrieri în PNL a aleșilor locali ai altor partide. De asemenea, Delegația Permanentă dă un mandat reprezentanților partidului în CNC al Alianței să inițieze și să susțină o decizie prin care să se interzică înscrierea în partidele componente ale Aliaței a aleșilor locali ai altor partide și, totodată, face apel către toate partidele aflate la putere să urmeze acest exemplu de conduită politică.
„Am simțit nevoia să propunem un astfel de proiect, pentru că suntem îngrijorați că vedem în ultimele trei luni o operațiune pe scară largă de racolare de primari, care a fost declanșată în special de colegii noștri de Alianță și, de asemenea, au fost situații în care inclusiv aleși locali ai Partidului Național Liberal au ajuns la alte partide tot din cadrul coaliției de guvernământ”, a spus Ludovic Orban, care deține funcția de președinte al Ligii Aleșilor Locali din PNL, precizând că proiectul este o inițiativă a acestui for.
Președintele PNL Călin Popescu Tăriceanu a arătat, la rândul său, că se constată „cu stupoare” că unele partide au învățat lecția de la PSD și au început să practice același stil, lucru care, în opinia sa, este „total păgubitor” pentru viața politică românească.
Potrivit lui Tăriceanu, mulți dintre cei care au intervenit la reuniunea Delegației Permanente consideră că este o mare greșeală racolarea de primari și de consilieri locali sau județeni, pentru că aceștia, „după ce au trădat o dată, o să mai trădeze și a doua oară” și sunt oameni care nu întotdeauna îmbrățișează valorile politice ale partidului în care migrează.