Donații

PNG Suceava sprijină bisericile din județ



Dan Chițu: „Vrem să arătăm că suntem solidari cu cei care au nevoie”
Dan Chițu: „Vrem să arătăm că suntem solidari cu cei care au nevoie”

Două biserici sucevene au primit, la sfârșitul săptămânii trecute, donații în bani din partea Organizației Județene a PNG Suceava, cu sprijinul președintelui acestui partid, George Becali.
Donațiile au fost făcute de conducerea PNG Suceava, respectiv președintele Dan Chițu, și președintele Organizației Municipale Suceava, Ghiță Ignătescu, cei doi aflându-se ieri în mijlocul credincioșilor din localitățile Șerbăuți și Călinești.
Dan Chițu a precizat că pentru biserica din Șerbăuți donația a fost de 100 de milioane de lei vechi, bani care urmează să fie folosiți pentru pictura interioară a lăcașului de cult. În ceea ce privește biserica din Călinești, donația către aceasta a fost de 20 de milioane de lei vechi.
„Donațiile au fost făcute cu sprijinul președintelui PNG, George Becali, la propunerea noastră. Și credem că prin astfel de acțiuni s-a demonstrat încă o dată că George Becali și PNG au fost, sunt și vor fi în folosul comunităților locale, și în sprijinul bisericii din Bucovina”, a declarat Dan Chițu.
Mai mulți suceveni vor fi sprijiniți prin intermediul Fundației „George Becali” Chițu a precizat că astfel de donații vor fi făcute și în săptămânile următoare, la biserici din majoritatea localităților sucevene, în baza propunerilor venite din partea președinților filialelor PNG din județ.
Chițu a subliniat că sprijinul acordat de PNG bisericilor din județul Suceava a fost constant pe parcursul ultimilor ani, în condițiile în care mai multe lăcașe de cult din municipiul Suceava și din județ au primit donații din partea lui George Becali.
„Vrem să arătăm că suntem solidari cu cei care au nevoie și că vom lupta împotriva celor care urmăresc obținerea de foloase în interes propriu și de grup. Iar prin astfel de acțiuni vom demonstra că suntem un partid al faptelor și nu al vorbelor”, a mai spus președintele PNG Suceava.
Pe de altă parte, Dan Chițu a arătat că tot cu sprijinul lui George Becali, în cursul lunii martie mai multe persoane din județul Suceava vor primi donații din partea acestuia.
„Sunt persoane cu probleme de sănătate deosebit de grave și care vor primi sprijin prin intermediul Fundației George Becali”, a ținut să precizeze Chițu.



Recomandări

CAR Învățământ Fălticeni ajunge la 29 de sucursale în județul Suceava – noi deschideri la Drăgușeni, Todirești și Zvoriștea

CAR Învățământ Fălticeni ajunge la 29 de sucursale în județul Suceava – noi deschideri la Drăgușeni, Todirești și Zvoriștea
CAR Învățământ Fălticeni ajunge la 29 de sucursale în județul Suceava – noi deschideri la Drăgușeni, Todirești și Zvoriștea

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, le-a prezentat antreprenorilor patru proiecte majore aflate în stadii avansate de realizare și care vor contribui la dezvoltarea județului

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, le-a prezentat antreprenorilor patru proiecte majore aflate în stații avansate de realizare și care vor contribui la dezvoltarea județului
Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, le-a prezentat antreprenorilor patru proiecte majore aflate în stații avansate de realizare și care vor contribui la dezvoltarea județului