Extindere

PNG Suceava are organizație în Atena

Extindere: PNG Suceava are organizație în Atena
Extindere: PNG Suceava are organizație în Atena

PNG Suceava și-a deschis o filială în capitala Greciei, Atena. Potrivit spuselor președintelui PNG Suceava, candidatul acestui partid pentru președinția Consiliului Județean Suceava, Ghiță Ignătescu (foto), organizația din Atena a fost înființată în urmă cu o săptămână, de un tânăr în vârstă de 33 de ani, Ionel Cristian Hodoroabă. Acesta locuiește în Grecia de 13 ani, iar după intrarea sa în politică alături de PNG, și-a propus să facă din organizația pe care o conduce în cea mai puternică filială PNG din străinătate.
„Ne bucurăm că alături de noi vin tineri. Ionel Cristian Hodoroabă este din Suceava, și este un lucru pozitiv că a decis să înființeze o filială PNG în Atena, unde există foarte mulți români, și în special suceveni”, a declarat Ignătescu. El a subliniat că înființarea unei organizații PNG în Atena nu este întâmplătoare, știut fiind faptul că liderul acestei formațiuni politice a sprijinit numeroase mănăstiri din Grecia.
Pe de altă parte, Ghiță Ignătescu a mai precizat că pe lângă organizația din Atena, PNG Suceava mai are filiale și în Barcelona și Londra.
Candidat pentru șefia administrației județene din Suceava, Ghiță Ignătescu a ținut să precizeze că „sunt mândru de faptul că filiala Suceava a PNG a reușit să pună bazele celor trei organizații din Atena, Londra și Barcelona. Vom face tot ce este posibil pentru a-i determina pe sucevenii care muncesc peste hotare să se întoarcă acasă, iar aici să găsească aceleași condiții ca în străinătate”, a mai spus liderul PNG Suceava.

Recomandări

Scriitorul Dumitru M. Vintilă își lansează volumul „Bibi și Socrates”, vineri, la Muzeul Național al Bucovinei

„Emoții în echilibru”, la final, un proiect care a adus bucurie, conștientizare și echilibru emoțional pentru copiii și părinții din Suceava