Municipalitatea precizează că pentru organizarea referendumului local au fost trimise adrese către Autoritatea Electorală Permanentă, Tribunalul București, Prefectură, primării și partidele reprezentate în CGMB, iar primarul Capitalei a mers, marți, la AEP pentru a discuta detaliile tehnice.
Primăria Capitalei arată, marți, într-un comunicat de presă, că toate demersurile tehnice necesare organizarii referendumului au fost făcute deja de primarul general Sorin Oprescu.
Astfel, în conformitate cu legislația în vigoare, s-au trimis adrese către Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), Tribunalul București, Prefectura Capitalei, primăriile de sector și partidele reprezentate în CGMB.
De asemenea, primarul Sorin Oprescu și secretarul general al municipalității au fost, marți dimineață, la sediul Autorității Electorale Permanente pentru a discuta detaliile tehnice privind organizarea referendumului.
În ceea ce privește sumele necesare pentru organizarea referendumului, municipalitatea precizează că prin Hotărârea CGMB privind organizarea referendumului se specifica faptul că acestea se vor disponibiliza din fondul de rezervă.
Potrivit sursei citate, după întâlnirile de marți cu primarii de sector și cu liderii de grup din CGMB va exista o estimare a costurilor cât mai aproape de varianta finală.
Primarul general va propune în întâlnirile de marți sediul pentru Biroul Electoral Municipal. Municipalitatea a precizat că aparatul de lucru al primarului general a avut deja discuții pe această temă, atât cu Tribunalul București, cât și cu Autoritatea Electorală Permanentă.
Precizările au fost făcute după ce PDL București a reafirmat, într-un comunicat de presă, că primarul Capitalei nu au făcut demersurile necesare organizării referendumului local.
„Dacă PDL București s-ar fi informat de la reprezentanții săi din CGMB, ar fi constatat că toate demersurile tehnice necesare organizării referendumului au fost făcute deja de către primarul general”, se mai arată în comunicatul de marți al Primăriei Capitalei.
PDL București acuză că PNL și PSD ar vrea anularea referendumului pentru Legea Capitalei, „pentru a nu-și pierde privilegiile și controlul asupra feudelor proprii”, susținând totodată că Sorin Oprescu a devenit „subordonatul direct, pe linie politică, al lui Andrei Chiliman, la nivelul Capitalei”.
Potrivit unui comunicat al organizației democrat-liberale, „PDL București este singurul partid care susține cu adevărat referendumul inițiat de USL prin Sorin Oprescu, pentru ca Legea Capitalei să fie validată de către cetățeni”.
PDL București menționează ca exemplu faptul că, în textul legii, nicăieri nu se face referire la „desființarea sectoarelor”, așa cum au spus în campania lor opozanții demersului.
„Pentru că data de 19 iunie se află în interiorul perioadei de desfășurare a Bacalaureatului, PDL București și-a exprimat intenția ca, la următoarea ședință de Consiliu General, să se modifice data referendumului pentru 26 iunie. PDL București a inițiat demersul consultativ cu primarul general și reprezentanții celorlalte partide din CGMB ca urmare directă a sesizării prefectului Capitalei, Mihai Atănăsoaei, că nici primarul general, nici primarii de sector nu au făcut demersurile necesare organizării referendumului, deși există o Hotărâre de Consiliu General în acest sens”, adaugă PDL București.
„Conform legii nr. 3/2000, Sorin Oprescu este obligat să comunice Președintelui Tribunalului București hotărârea Consiliului General privind organizarea referendumului local, în vederea deciderii componenței Biroului Electoral de Circumscriție al Municipiului București. De asemenea, Sorin Oprescu trebuia să stabilească sediul Biroului Electoral, personalul auxiliar și să dispună alocarea de fonduri. Sorin Oprescu nu a făcut nimic din toate acestea, deși legea îl obliga în acest sens. Primarul general se face vinovat de abuz în serviciu. Lipsa de preocupare a primarului general este rezultatul direct al înțelegerii politice dintre acesta și USL la nivel București. Sorin Oprescu a devenit subordonatul direct, pe linie politică, al lui Andrei Chiliman la nivelul Capitalei. Este dovada clară că PNL și PSD se folosesc în continuare de toate tertipurile pentru a anula referendumul, nedorind să se prezinte în fața bucureștenilor, pentru a nu-și pierde privilegiile și controlul asupra feudelor proprii”, se arată în comunicat.
Marți, primarul Capitalei s-a întâlnit cu edilii de sector și cu liderii partidelor reprezentate în CGMB, pentru a stabili numărul întrebărilor la referendumul local.
Sorin Oprescu a spus că organizarea referendumului local va costa aproximativ cinci milioane de lei (circa 1,2 milioane de euro) și a menționat faptul că primarii prezenți la întâlnirea de marți au cerut un referendum serios, cu o singură întrebare. La întâlnirea cu primarul general au participat doar primarii sectoarelor 1, 4 și 5.
Primarul Capitalei a precizat însă că ar susține ideea ca pe buletinele de vot să fie maximum trei întrebări formulate logic și clar. Oprescu a spus că aproape sigur referendumul va fi organizat în 26 iunie, din cauza examenului de bacalaureat.
Reprezentanții PDL vor ca pe formularele pentru referendumul local să fie patru întrebări.
CGMB hotărâse, în 13 aprilie, ca referendumul local privind Legea Capitalei să fie organizat în 19 iunie. Cele șapte întrebări stabilite în 13 aprilie erau: „Sunteți mulțumit de modul în care s-a dezvoltat Capitala?”, „Vă doriți o Capitală cu 6 sectoare și o administrație?”, „Vă doriți o Capitală cu șase sectoare și șapte administrații?”, „Sunteți mulțumiți de curățenia în Capitală?”, „Vă doriți o arhitectură unitară pentru București?”, „Sunteți de acord cu reducerea cheltuielilor aparatului administrativ?” și „Sunteti de acord ca Bucureștiul să fie condus de primarul general și CGMB?”.
Referendumul local cu șapte întrebări era proiectul propus de PDL. Forma propusă de primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, privind referendumul local viza o singură întrebare: „Sunteți de acord cu centralizarea administrativă prin transferul de atribuții de la primăriile de sector către CGMB?”.
USL a mandatat, luni, consilierii săi din CGMB și primarii de sector pentru a solicita, în discuția cu primarul general Sorin Oprescu, ca la referendum să fie adresată o singură întrebare, referitoare la desființarea sau nu a sectoarelor.