Primăria Municipiului București (PMB) oferă aproape 1,4 milioane de euro pentru proiectarea și realizarea Academiei de Tenis în Complexul Sportiv „Lia Manoliu”, în cadrul licitației pentru atribuirea contractului, potrivit anunțului publicat pe site-ul de licitații publice www.e-licitatie.ro.
Primăria Capitalei organizează licitație deschisă pentru atribuirea contractului pentru proiectarea și execuția lucrărilor pentru realizarea obiectivului de investiții Academia de Tenis – Complex Sportiv „Lia Manoliu”.
Contractul are în vedere lucrările de construcții de clădiri, servicii de proiectare tehnică pentru construcția de lucrări publice, precum și serviciile de asistență tehnică necesare derulării proiectului.
Valoarea estimată a contractului este de 6.124.880 de lei (aproape 1,4 milioane de euro) fără TVA, care vor fi plătiți din bugetul municipalității.
Lucrările au prevăzută o durată de șase luni de la data atribuirii contractului.
Contractul, care va avea forma unei asocieri, va fi atribuit firmei cu oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, licitația urmând să aibă loc în data de 26 septembrie, la ora 11.00, la sediul Primăriei Capitalei, se mai arată în anunț.
În ședința CGMB din 27 aprilie, consilierii municipali au aprobat proiectul de hotărâre privind indicatorii tehnico-economici aferenți studiului de fezabilitate pentru construirea Academiei de Tenis în Compexul Sportiv „Lia Manoliu”, care va avea șase terenuri de tenis și gradene pentru 1.300 de spectatori și care ar urma să coste municipalitatea 1,75 milioane de euro.
Primarul Capitalei Sorin Oprescu declara, în 12 aprilie, la conferința în care a prezentat „starea Bucureștiului” la cinci ani de la preluarea mandatului, că dorește continuarea proiectului privind Arena Națională cu o sală polivalentă de cel puțin 12.000 de locuri, ale cărei lucrări vor începe în 2013, dar și cu un patinoar de 6.000 de locuri în incinta Complexului Național.