Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a declarat joi, la Brașov, că nouă clase diferite de salarizare au ajuns să se suprapună după majorarea salariului minim pe economie, însă aceste probleme vor fi soluționate până la 1 octombrie, fiind deja constituit un grup de lucru cu experți din trei ministere, informează Mediafax.Ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Rovana Plumb, a precizat că problemele apărute în sistemul de salarizare a bugetarilor, după ce salariul minim pe economie a fost majorat, vor fi remediate până la începutul lunii octombrie, „astfel încât să se poată asigura o normalitate în sistemul de salarizare”, transmite corespondentul MEDIAFAX.Ministrul Muncii a precizat, într-o conferință de presă, că în cursul zilei de joi s-a format un grup de lucru cu experți din Ministerul Muncii, Ministerul Finanțelor și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice care să soluționeze problemele apărute în sistemul de salarizare al bugetarilor ca urmare a creșterii salariului minim pe economie, respectiv să modifice coeficientul de ierarhizare.





