Plumb, despre salariile demnitarilor: Impactul bugetar e sub 600.000 lei; aplicarea, de la 1 august

Ordonanța privind creșterea indemnizațiilor demnitarilor va fi aplicată, cel mai probabil, de la 1 august, având în vedere că impactul bugetar este sub 600.000 lei, în timp ce Legea salarizării ar urma să fie bugetată de la 1 decembrie 2015, a declarat, joi, Ministru Muncii, Rovana Plumb, citat de Mediafax.”Ordonanța (privind creșterea indemnizațiilor pentru înalți demnitari – n.r.) este în vigoare, aplicarea ei începe de la 1 august. Săptămâna viitoare vom avea rectificare bugetară (…). Având în vedere că impactul bugetar este foarte mic, sub 600.000 lei, este posibil să înceapă și această aplicare a ordonanței. Mai ales că acest prim pas de creșteri salariale este parte componentă a Legii salarizării pe care o vom implementa”, a afirmat Rovana Plumb, aflată la sediul PSD, unde a discutat cu noul președinte interimar al partidului, Liviu Dragnea, despre strategia PSD pentru următoarea perioadă.

Recomandări

Consilierii locali din Șcheia au votat creșterea ilegală a indemnizațiilor și salariilor din primărie și au încasat 6 luni sumele majorate

Ioan Stan: Guvernul trebuie să aplice de la 1 ianuarie 2023 măsura creșterii venitului minim salarial din România la circa 3.000 de lei/lună

Ioan Stan: Guvernul trebuie să aplice de la 1 ianuarie 2023 măsura creșterii venitului minim salarial din România la circa 3.000 de lei/lună