Tenis

Ploile au dat peste cap programările din Cupa Monitorul



De câteva zile, ploile căzute le-au dat bătăi de cap organizatorilor Cupei Monitorul la tenis, și asta deoarece s-au amânat sau întrerupt destul de multe partide. Ieri trebuiau să aibă loc cinci meciuri, dar toate au fost amânate, în unul singur jucându-se patru game-uri. Astăzi sunt programate alte șase partide, dar disputarea lor stă sub semnul întrebării din cauza prognozelor nefavorabile.
În acest an interesul pentru Cupa Monitorul a fost foarte mare, în concurs înscriindu-se 190 de participanți. Aceștia au fost împărțiți în mai multe categorii, în funcție de nivelul de joc al fiecăruia și de vârstă. În prima fază a competiției se joacă în cadrul grupelor, fiecare cu fiecare, urmând ca, ulterior, turneul să continue în sistem eliminatoriu. În faza a doua a întrecerii vor promova toți jucătorii, împerecherea pe tablou urmând să se facă în funcție de locul ocupat în grupe.
Partidele au loc, pe zgură, în locațiile deja tradiționale, Complexul Sportiv „Unirea” și Baza Sportivă IRE.
Mai trebuie precizat că, după încheierea turneelor rezervate seniorilor, tot în cadrul Cupei Monitorul vor fi organizate, ca și anul trecut, un concurs feminin și un altul destinat copiilor, întrecere care a fost inclusă deja în calendarul Federației Române de Tenis.
Meciurile programate ieri

Joi 26 iulie ora 09.00 Corneliu Morari – Ionuț Rădășanu Secundară, -40, Elim, Turul II Baza Unirea amânat
Joi 26 iulie ora 15.00 Cezar Guguță – Sandrinio Neagu Principală, Elim, +40, Turul II Baza Unirea amânat
Joi 26 iulie ora 17.00 Cornel Parasca – Alex Huțu Principală, Elim, +40, Turul II Baza Unirea amânat
Joi 26 iulie ora 19.00 Gavril Vârvara – Marius Burdujoc Secundară, Grupa D, +40 Baza Unirea amânat
Joi 26 iulie ora 16.00 Ionuț Epureanu – Tudor Andronic Secundară, -40, Elim, Turul I Baza IRE 3 – 1 întrerupt

Meciuri programate azi

Vineri 27 iulie ora 09.00 Corneliu Morari – Ionuț Rădășanu Secundară, -40, Elim, Turul II Baza Unirea
Vineri 27 iulie ora 11.00 Ștefan Ungureanu – Gabriel Toderașcu Elită, +40, Grupa C Baza Unirea
Vineri 27 iulie ora 16.00 Andu Vornicu – Vasile Ungureanu Principală, Elim, +40, Turul II Baza Unirea
Vineri 27 iulie ora 19.00 Octavian Lissov – Doru Țibulcă Principală, Elim, +40, Turul II Baza Unirea
Vineri 27 iulie ora 10.00 Ionuț Epureanu – Tudor Andronic Secundară, -40, Elim, Turul I Baza IRE
Vineri 27 iulie ora 17.00 Stelică Airinei – Sorin Rață Elită, Grupa C, +40 Baza IRE


Recomandări