Meteorologii au avertizat că de astăzi dimineață până mâine seara, în vestul, centrul, nordul și nord-estul țării, precum și în zona montană vor fi ploi torențiale, vijelii, descărcări electrice și, posibil, grindină.
Potrivit informării transmise, ieri, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), de astăzi, ora 10.00, până mâine, ora 21.00, instabilitatea atmosferică va fi accentuată în vestul, centrul, nordul și nord-estul țării, precum și în zona montană.
„În aceste regiuni se vor semnala intensificări ale vântului, care trecător vor lua aspect de vijelie, frecvente descărcări electrice și, posibil, grindină. Vor fi și averse, izolat torențiale, iar cantitățile de apă vor depăși local 20…30 l/mp”, se arată în informarea ANM.
Pe arii restrânse în sudul țării, astăzi după-amiază se vor mai înregistra temperaturi de 35 de grade, iar indicele de confort termic temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80.
Ieri, în sudul și în estul țării au fost temperaturi de 35 – 37 de grade și izolat 38 de grade, iar disconfortul termic s-a menținut accentuat.
Avertizarea cod galben de caniculă valabilă ieri a fost emisă pentru București și județele Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călărași, Ialomița, Constanța, Tulcea, Brăila, Galați, Vaslui, Iași, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmbovița și Argeș.