Cupa Nikodemus

Ploaie de goluri pe „arena” Hurmuzachi



După două zile de la debutul ediției din acest an a Cupei Nikodemus la minifotbal, pe terenul artificial de joc de la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” din municipiul Rădăuți, se poate spune că întrecerea a prins la publicul din municipiu. În prima zi de desfășurare s-au înregistrat următoarele rezultate: Railex Suceava – Olimpia Rădăuți 5-1, Barul Dragostei Dornești – Voința Iaslovăț 1-8 și Alternativa Rădăuți – Paulcor Volovăț 5-3. În ziua a doua s-au desfășurat alte trei partide, cu scoruri fluviu: Real Marginea – Egger Rădăuți 2-8, Bucovina Bădeuți – Young Boys Milișăuți 5-0 și Știința Vicovu de Sus – Viitorul Măneuți 9-3. Trebuie remarcat că tribuna a fost permanent plină, iar cei peste cinci sute de spectatori prezenți la fiecare meci au avut parte de partide deosebit de animate, de un spectacol sportiv care s-a încadrat în limitele fair-play-ului. În primele două zile au fost marcate de la start au fost înscrise 50 de goluri, ceea ce înseamnă o medie peste opt goluri/meci. În această săptămână sunt programate meciurile preliminarii din cele patru grupe, urmând ca marțea viitoare să se desfășoare primele partide din sferturile de finală. Finala se va desfășura sâmbătă 31 august, iar după aceasta, organizatorul competiției, omul de afaceri Costel Babiuc, a pregătit un show în care vor evolua trupele Vama, Guess Who și Corina, show urmat de un foc de artificii.



Recomandări

Peste 80 la sută dintre elevii Colegiului Național „Eudoxiu Hurmuzachi” au încheiat anul școlar cu medii generale peste 9