Le va potopi pe toate, zice cântecul. Și ne-a potopit de ne-a podidit. Presimțirea rea s-a cuibărit ca o pasăre sub streașină. Simona reușise cu greu să iasă la lumină, dar reușise. Pennetta jucase bine, prea bine, dar obosise. Începuse să și greșească, deja o luase la vale. Așa a ajuns Simona să servească pentru egalarea situației la seturi. Copiii de mingi șterseseră cu prosoapele tușele burate. Iar mingea de set a venit și ea, firească. Și gata. Ploaia new-yorkeză a trimis-o la vestiare. După câteva ore bune, de fapt rele, a început alt meci. Pennetta a fost iarăși proaspătă și a făcut break câștigând trei puncte la rând. Simona a mai zvâcnit, a făcut break din nou, din nou a servit pentru set. Degeaba, s-a ajuns în tie-break, acolo unde italianca s-a concentrat perfect. Știa că dacă îl pierde, fuge și meciul. În fine, Simona a pierdut, iar speranțele noastre se amână. E tânără și în subconștientul nostru știm că va ajunge odată să câștige și un Slam. Dar n-am vrea s-o vedem ca pe Bartoli, învingând la 28 de ani și retrăgându-se împăcată cu sine, după o carieră onorabilă. Ne-o dorim campioană adevărată, dominatoare, number one, avem nevoie de asta. Între timp, are și viața niște planuri cu ea, om vedea dacă vor coincide cu planurile noastre.
Acum, despre Federer. L-am mai văzut jucând prost, dar raportat la standardele sale. Ei bine, de data asta a jucat prost în absolut! Robredo n-a făcut nimic special ca să câștige, dimpotrivă, i-a oferit nenumărate ocazii să revină în meci (înclin să cred că Robredo va fi spulberat de Nadal în 3 seturi!). Însă Roger a jucat ca un junior. Nimic nu anunța o asemenea cădere, elvețianul părea pe o linie ascendentă, iar întâlnirea cu Nadal din sferturi părea și ea inevitabilă, în ceea ce-ar fi fost prima lor confruntare la Open-ul american, vă puteți imagina asta? Nu știu ce-i va rezerva viitorul lui Federer, deși e previzibilă neputința sa de a mai rezista la maratonul Slam-urilor. Foarte probabil ca Wimbledon-ul de anul trecut să-i fi fost cântecul de lebădă. Dar, dacă va continua să joace tenis, mi-aș dori să-l văd cândva venind de departe, de niciunde, ca Hewitt acum, și să irumpă într-o finală importantă.
Aproape îmi cer scuze că strecor ceva și despre fotbal: cică s-a încheiat perioada de transferuri și încerc în zadar să aflu unde a ajuns Marica. Nu-i exclus să fie primul fotbalist din istorie transferat la echipa națională!
