Tenis de câmp

Ploaia a dat peste cap programul meciurilor de la Cupa Monitorul



Parteneri Cupa Monitorul
Parteneri Cupa Monitorul

Ploaia căzută ieri după orele prânzului a dat peste cap meciurile de la Cupa de tenis Monitorul de Suceava. Până când au venit precipitațiile s-a jucat un singur meci, la categoria Veterani +60 de ani. Ovidiu Busuioc l-a învins clar pe Aurel Toma, scor 6-1, 6-1.
Partidele ediției a XIII-a a Cupei Monitorul se vor derula pe toată perioada sezonului cald, pe terenuri de zgură, în trei locații: Complexul Sportiv „Unirea”, Baza „Flora Ana” și „Oscar Tenis Club”. Cei 260 de concurenți aflați pe tabloul competiției au fost împărțiți la tragerea la sorți în mai multe categorii, în funcție de nivelul de joc al fiecăruia și de vârstă. În prima fază a întrecerii se va juca în sistem de grupe, fiecare cu fiecare, urmând ca faza a doua să se desfășoare în sistem eliminatoriu. Vor promova în etapa eliminatorie toți participanții, iar împerecherea pe tablou se va face în funcție de locul ocupat în grupe.
Programul meciurilor din ziua de joi, 7 iulie:

Joi, 07 iulie, ora 08.00 Gelu Dănilă – Liviu Axinti Principală + 50, Grupa D Baza Unirea
Joi, 07 iulie, ora 17.00 Codruț Popescu – Florin Monoranu Principală – 40, Grupa A Flora Ana
Joi, 07 iulie, ora 18.00 Ciprian Hrețcanu – Andrei Albu S+40, Grupa B Baza Unirea
Joi, 07 iulie, ora 20.00 Vasile Apopei – Luiza Robciuc S+40, Grupa E Baza Unirea


Recomandări

Fugarul ”Duțu” Huțuleac a fost adus în țară pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap

Fugarul ”Duțu” Huțuleac va fi adus în țară azi pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap
Fugarul ”Duțu” Huțuleac va fi adus în țară azi pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap