Cadre ale Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava au împărțit zilele trecute sute de pliante privind riscurile pe care le implică nerespectarea legislației pe durata alegerilor locale și sancțiunile prevăzute de lege în cazul votului ilegal și al mitei electorale.
În cadrul campaniei „Mita și votul ilegal înseamnă închisoare!”, polițiștii au împărțit pliantele respective în zonele mărginașe ale municipiului Suceava, precum și în satele Pătrăuți, Mironu, Țibău și Cârlibaba Nouă.
Polițiștii de proximitate din Siret au participat la o întâlnire cu elevii cu drept de vot ai Colegiului „Lațcu Vodă”, cărora le-au explicat ce înseamnă mita electorală și votul ilegal și cum sunt pedepsite de lege aceste fapte.
„Informarea și conștientizarea cetățenilor asupra riscurilor pe care le implică nerespectarea legislației pe durata alegerilor locale reprezintă o prioritate pentru Ministerul Administrației și Internelor”, a transmis, ieri, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, inspectorul principal Gabriel Panțiru.