Finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, luni, că i-a oferit mijlocașului Mihăiță Pleșan cu 20.000 de euro mai mult decât au oferit oficialii grupării Dinamo București, astfel că jucătorul a ales să vină la echipa antrenată de Gheorghe Hagi. „Cel mai mult contează banii pentru fotbaliști. Jucătorii vorbesc între ei, știu condițiile de la cluburi, iar Pleșan mi-a spus că la o ofertă a mea, egală cu cea a dinamoviștilor, va alege Steaua. I-am mai dat 20 de mii în plus față de Dinamo”, a explicat Becali. Acesta a mai declarat, luni, după perfectarea transferului lui Mihăiță Pleșan, care a semnat pentru cinci ani, că alternativa la care se gândea era jucătorul formației FC Vaslui, Marko Ljubinkovici. „A fost o alegere între Ljubinkovici și Pleșan. M-am consultat și cu Gică, și cu Mirel, și am zis că mai mult ne ajută Pleșan. S-ar putea totuși să-l luăm și pe Ljubinkovici” a declarat Gigi Becali. El a vorbit și despre noul transfer al Stelei, Mihăiță Pleșan, pe care îl consideră un jucător foarte important pentru clubul său. „Pleșan va fi o rotiță principală la Steaua, ceea ce avea nevoie echipa. Cred că la Steaua, Pleșan va impresiona întreg fotbalul românesc. Pleșan va deveni un jucător de aur, acum e doar de argint”, a a afirmat Gigi Becali. Patronul din Ghencea a mai spus că a renunțat la aducerea jucătorului belgian Camus, după transferul lui Pleșan. Jucătorul nu poate juca în meciul cu Zaglebie Lubin de miercuri seară, din manșa secundă a turului doi preliminar al Ligii Campionilor, dar ar putea evolua în partida cu Poli Iași, din etapa a III-a a Ligii I. Mijlocașul Mihăiță Pleșan, care a fost transferat de la Poli Știința Timișoara la Steaua București, a declarat, luni, că a ales cu sufletul să vină la formația „roș-albastră”, contând foarte mult că antrenor este Gheorghe Hagi. „Am ales cu sufletul Steaua. Steaua e echipă mare, contează foarte mult că Hagi e antrenor la Steaua. Îmi doresc să câștig tot cu Steaua. Sunt convins că dacă alegeam acum doi ani și jumătate eram mult mai sus în carieră, dar omul mai face și greșeli”, a spus fotbalistul. Mihăiță Pleșan a afirmat că nu are rost să comenteze despre Dinamo, după ce duminică seară președintele clubului Poli Știința Timișoara, Marian Iancu, anunțase că fotbalistul este aproape de a semna cu gruparea din Șoseaua Ștefan cel Mare.






