Plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului pentru citirea deciziei Curții Constituționale privind referendumul din 29 iulie se va întruni luni, la ora 15.00.
Deputatul PDL Ioan Oltean a declarat, după ședința Birourilor Permanente reunite, că propunerea PDL ca plenul reunit să aibă loc vineri a fost respinsă.
El a precizat că s-a decis ca ședința să aibă loc luni, la ora 15.00, pentru ca parlamentarii să aibă timp să vină în București, pentru ca cvorumul de lucru să fie îndeplinit.
Zgonea a precizat că motivul pentru care a fost stabilită ședința extraordinară pentru ziua de luni a fost aceea că mulți dintre parlamentari sunt fie în străinătate, fie în teritoriu în concediu.
„Chiar și o parte dintre colegii de la PDL au acceptat că este cea mai bună soluție, a fost propunerea pentru luni la ora 15 sesiune extraordinară, la ora 14 grupuri parlamentare. După ora 15, după închiderea ședinței, care este una formală, liderii grupurilor parlamentare se vor reuni într-o ședință cu președinții celor două Camere pentru a discuta despre noua sesiune parlamentară și să găsim o soluție pentru a construi împreună o singură propunere pentru Avocatul Poporului”, a declarat președintele Camerei Deputaților.
Zgonea a mai precizat că toți liderii de grupuri parlamentare au susținut că pentru ziua de luni va exista o mobilizare pentru a fi prezenți majoritatea parlamentarilor la ședința de plen.
„Eu cred că vor fi mai mult decât 50% plus unu parlamentari prezenți la ședința de luni la ora 15”, a mai spus Zgonea.
El a fost întrebat dacă președintele suspendat, Traian Băsescu, va fi invitat la ședința de luni. „Nu este obligatorie, nu are nici o legătură cu prezența domnului președinte Traian Băsescu (…) În momentul în care se citește hotărârea Curții Constituționale nu este obligatorie prezența președintelui suspendat sau a președintelui interimar”, a explicat Zgonea.
De asemenea, Zgonea a menționat că, în opinia sa, de la momentul citirii deciziei Curții în plenul celor două Camere ale Parlamentului ar putea dura circa o oră până când documentul să fie publicat în Monitorul Oficial, iar Traian Băsescu să revină oficial în poziția de șef al statului.
Ședința Birourilor Permanente de ieri a durat mai puțin de 30 de minute.