Deputatul PNL de Suceava Dumitru Mihalescul a făcut într-o declarație publică o adevărată pledoarie pentru salvarea satului românesc. ”Încet și sigur dispare ceea ce ne definește ca națiune!”, constată cu amărăciune parlamentarul liberal, care a arătat că ultimii douăzeci și șapte de ani care au trecut peste România democratică, pe lângă evoluțiile economice și sociale favorabile, ”ne-au adus și o revoluție a modernizării, care, prin pasivitatea totală a autorităților, a călcat în picioare practic tot ceea ce ne definește ca popor”. ”Nu cred că sunt singurul care constată faptul că doina românească nu mai stârnește emoții pentru prea mulți români, că arhitectura valahă sau moldovenească nu mai este de actualitate, că bijuterii arhitectonice demne de patrimoniul UNESCO sunt puse la pământ pentru a fi înlocuite de construcții metalice cu un gust estetic îndoielnic, că bucătăria tradițională a fost înlocuită de fast food, că inul din cămășile românești este dat pe plasticul fabricilor din Asia cu etichete de marcă, că tot ce vine din exterior este chipurile mai bun decât ceea ce facem noi sau ceea ce ne-au învățat strămoșii să facem. Nu înțelegeți greșit! NU mă opun modernizării! Și dacă aș vrea, nu aș putea! Oare cine ar putea? Oare cine ar îndrăzni? Ceea vreau să spun, lucrul asupra căruia atrag atenția este că nu trebuie să ne lăsăm copleșiți de mirajul creșterii economice, al exploziei industriilor și să ignorăm cu totul ceea ce ne definește pe noi ca români”, a spus Mihalescul.
”Noi, românii, mai avem o șansă”
El a arătat că în Bucovina încă mai avem părți importante din patrimoniul cultural ”în picioare, încă vii”. El s-a referit în primul rând la salba de mănăstiri bucovinene și la cetățile lui Ștefan. ”Cu toate acestea, sunt părți importante din România care dispar, care mor, zi de zi. Mă refer, în principal, la satul românesc, acela tradițional, care se macină an de an, cu fiecare tânăr care pleacă la muncă în străinătate și nu se mai întoarce, cu fiecare bătrân care se stinge și ia cu el și o parte din zestrea noastră națională, o parte din tradițiile și obiceiurile noastre. Vorbesc despre satele noastre de poveste, cele despre care v-au spus mai multe Dimitrie Cantemir, Ion Creangă, Mihai Eminescu și mulți alții. Sunt satele în care meșterii lemnului făceau minuni, dar care, astăzi, nu mai au cui să transmită, nu mai au pe cine să învețe meserie. Sunt satele în care țesutul inului și al cânepei, vopsitul lânii și artizanatul popular aproape că au dispărut. Mulțumim lui Dumnezeu și lui Dimitrie Gusti că au reușit să salveze, în Muzeul Satului de la București, o parte din istoria noastră, însă, știm cu toții că nu-i suficient. Oare acest lucru chiar nu preocupă pe nimeni?”, a spus Mihalescul.
Deputatul PNL de Suceava a subliniat că nu suntem singura țară în care obiceiurile, tradițiile, rădăcinile ca neam au fost și sunt amenințate, arătând că așa s-a întâmplat peste tot în statele dezvoltate din Occident, state care au regretat ulterior că nu au știut să-și conserve mai bine identitatea lor națională și să-și salveze adevărata avere, adevăratul patrimoniu național, iar acum încearcă să reconstruiască, să refacă ceea ce le definește ca națiuni, ”însă știu că nu mai este posibil, oricâți bani ar cheltui”. ”Noi, românii, mai avem o șansă. Încă mai putem salva din fața tăvălugului modernizării multe dintre elementele identității noastre naționale. Încă mai avem case de lemn care pot fi salvate, încă mai putem salva vâltoarea din sat sau moara de cereale, încă mai putem salva minunile cusute pe pânza albă a veșmintelor tradiționale, încă mai putem face multe, fără să punem piedici creșterii economice și dezvoltării noastre ca neam. Salvarea obiceiurilor, a tradițiilor și istoriei noastre naționale, deși pentru unii pare neimportantă, este de fapt salvarea noastră ca națiune, identitar într-o lume tot mai amestecată, tot mai puțin definită de ceva. Astăzi putem face multe în acest sens și cu bani puțini. Dacă vom lăsa, însă, ca lucrurile să meargă de la sine, fără să facem nimic, știm cu toții că aceste pierderi vor fi inevitabile și ireversibile, iar mai târziu poate fi prea târziu”, a încheiat Dumitru Mihalescul.