– Vicepreședintele PD, Ion Oltean, s-a aflat ieri la Suceava pentru a afla cauzele care au dus la pierderea celor șase consilieri locali din Rădăuți
Plecarea din PD a celor șase consilieri locali din Rădăuți care s-au declarat independenți din punct de vedere politic este „anchetată” de o persoană din conducerea centrală a partidului. Vicepreședintele Ion Oltean (foto) s-a aflat, ieri, în județul Suceava, unde a avut o întrevedere la Rădăuți cu demisionarii și o discuție în cadrul Biroului Permanent Județean al PD, pentru a afla cauzele care au stat baza plecării lor și dacă organizația județeană a făcut ceva pentru a împiedica demersul politic negativ pentru partid. Oltean a declarat că demisionarii au acuzat lipsa unei comunicări cu conducerea organizației locale, reprezentată de deputatul Aurel Olărean, în calitate de președinte, lipsa unui sprijin politic evident în Consiliul Local din partea organizației locale și lipsa unei comunicări între organizația locală Rădăuți și cea județeană. Vicele PD a precizat că a abordat cu respectivii consilieri locali problema revenirii în partid însă a primit un răspuns pe care l-a considerat corect. „Punctul lor de vedere mi s-a părut corect. Rămân consilieri independenți și, funcție de atitudinea și de modul în care organizația locală o să trateze colaborarea cu aceștia, în momentul în care organizația județeană prin președinte se va implica în susținerea lor acolo, se pot gîndi și la o asemenea perspectivă politică”, a declarat Oltean. El a recunoscut că prezența lui la Suceava are și scopul de a revigora activitatea organizației județene a partidului. „Am vrut să văd și care este starea de spirit la nivelul Biroului Județean, în așa fel încât activitatea PD de aici să cunoască totuși standarde mult mai ridicate decât le-a avut până acum”, a spus liderul democrat. Oltean și-a exprimat speranța că prezența sa la Suceava va avea ca efect o mai bună activitate a deputatului Olărean la nivel de județ, o mai bună comunicare între organizația județeană și cele locale și între liderul județean, Eugen Uricec și singurul parlamentar democrat din județ. „De ce nu și o mai bună comunicare între centru și județ și invers și un mai mare interes al Biroului Național față de activitatea și de susținerea activității politice la nivelul organizației județene Suceava”, a mai spus Oltean.






