Pleacă tinerii…

Locuiesc în preajma sediului Poliției județene și, de câte ori trec prin dreptul clădirii spuzite de antene, văd același tablou dătător de fiori: coadă zdravănă la serviciul Cazier. Tineri și iar tineri. Frumușei, curăței, bine îmbrăcați, înzestrați cu tot soiul de smartphon-uri (așa s-o fi scriind corect?) și tablete, cei mai mulți poartă căști în urechi și masca sub bărbie, de li se vede chipul ce-l luminează negrija juneții: o țin într-o veselie, parcă așteaptă să intre la dans! Și-au parcat în voia cea bună mașinile pe strada din coasta Poliției (unde și oprirea, și staționarea sunt interzise, dar ne aflăm în România…); au de trecut penultimul hop, după care urmează coada la pașapoarte și-s liberi să o ia razna prin cele cinci continente! Nu mai emigrează cei oropsiți și amărâți, ca pe vremuri, acum se leapădă de țară floarea tineretului.
Când pleca bunicu-meu de la Comănești – Suceava în America (1910), îmbrăcat în costum național bucovinean și știind doar câteva vorbe nemțești deprinse pe la Târgul din Rădăuți, o făcea fugărit de nevoi și apăsat de asuprirea austro-ungară. Nici urmă de zâmbet pe chip; am văzut fotografii de odinioară, toate-s întunecate de îndoială, de îngrijorarea necunoscutului și de gândul că lasă în țară o casă de copii. O să-i poată ajuta de acolo, de peste ocean? Cât, cum, când? N-aș crede că ai noștri tineri părăsesc azi România de prea mult rău, dar vor și mai mult bine; fără îndoială, e dreptul lor să caute aiurea ceea ce nu află în țara lor.
Credința că te poți realiza cu adevărat numai „afară” este falsă, chiar dacă-i cumva confirmată de excepțiile ce doar confirmă regula, însă marea întrebare rămâne: de ce ne aflăm în coada Europei civilizate? Care poate fi răspunsul? Largă circulație are acum, evident, pe net, un nou gen (specie?) greu de orânduit în rafturile folcloristicii – ar fi vorba despre niscaiva monologuri interogative cu tentă filosofică, unele de-a dreptul naive, altele cuceritoare prin simplitate și sinceritate. Exemplific cu un astfel de text mai vechi, precizând că, uzând de prerogativele anonimului inserat în lanțul creației colective, am mai reformulat ceva fraze și am procedat la prescurtări. Iată-l: „După cum există oameni bogați și oameni săraci, tot așa există țări bogate și țări sărace. Diferența dintre ele nu derivă din vechimea experienței de viață tezaurizată în milenii de istorie trăită. India și Egiptul ființează de mii de ani pe harta lumii și, acum, viețuiesc sub zodia sărăciei lucii, în vreme ce țări cvasinecunoscute cu două veacuri în urmă (Noua Zeelandă, Australia ș.a.) se numără printre bogătașele planetei. Nici resursele naturale nu reprezintă numaidecât cheia accesului către high-life-ul bunei stări. Japonia n-are resurse ale subsolului, nici spațiu pentru agricultură; are un teritoriu mic și muntos. Este ca o mare fabrică plutitoare: importă materii prime din toată lumea și le prelucrează, exportând produse finite de înaltă clasă. Elveția n-are acces la mare, dar deține una dintre marile flote ale lumii; n-are cacao, dar exportă ciocolată, n-are decât scurte răstimpuri prielnice agriculturii și izbutește să impună în Europa produse alimentare de vârf. Să fie oare gradul de inteligență nativă al fiecărei nații explicația accederii la bună stare? Nici vorbă: studenții din țările sărace ajunși la marile universități europene izbutesc constant, prin performanțe, să ia fața colegilor băștinași. Apartenența rasială să explice totul? Fals: «leneșii» hispanici sau africani alcătuiesc, în prezent, redutabila forță productivă a țărilor occidentale. Și atunci, ce face diferența? Se pare că unicul factor major rămâne ATITUDINEA. Locuitorii țărilor bogate s-au deprins să respecte câteva reguli esențiale: 1 – etica; 2 – ordinea și curățenia; 3 – integritatea și cinstea; 4 – punctualitatea; 5 – responsabilitatea; 6 – dorința de perfecționare; 7 – respectul pentru legi; 8 – respectul față de drepturile celorlalți; 9 – dragostea de muncă; 10 – chibzuința și economisirea. Cum arată acest decalog față de haosul din realitățile românești? Iată, dar, că nu suntem săraci din pricină că țara noastră n-are resurse naturale (și are!), nici că natura ar fi crudă cu noi, nici din pricina vreunei infirmități intelectuale. Suntem săraci pur și simplu din cauza atitudinii noastre față de exigențele lumii în care trăim și de principiile de bază ale funcționării societății veacului XXI. Doar schimbarea hotărâtă a atitudinii ar putea valida înscrierea României pe calea progresului. Iar progres = bunăstare.”
Ăsta-i textul (prescurtat). Cum vi se pare? Să luăm aminte și la spusele lui Thomas Jefferson: „Oamenii își pot schimba viața modificându-și atitudinile”.