După ce piesele grele Andrei Rohețki și Marius Onciu au fost transferați la Sportul Studențesc, Cetatea se va despărți în zilele următoare și de Ionel Celpan, cel mai bun fotbalist al grupării sucevene în ultimele două sezoane. Din informațiile noastre am aflat că Celpan și-a predat deja echipamentul, iar în zilele următoare va veni la Suceava pentru a-și încheia conturile cu FC Cetatea. Se aude că fotbalistul în vârstă de 32 de ani va pleca de pe Areni liber de contract, însă pentru acest lucru a fost nevoit să renunțe la restanțele bănești pe care le mai avea de primit.
Despărțirea a fost confirmată și de noul președinte al galben-albaștrilor, Ciprian Anton.
„Am stabilit telefonic cu jucătorul toate detaliile referitoare la rezilierea contractului. Am convenit să ne întâlnim miercuri la club pentru a-i elibera dezlegarea”, a declarat oficialul sucevean.
Viitoarea echipă a lui Celpan va fi cel mai probabil Victoria Brănești, formație proaspăt promovată în eșalonul secund.