Amenințări

PLD va fi amendat pentru un banner cu Stolojan



PLD Suceava s-ar putea alege cu o amendă pentru bannerul cu Theodor Stolojan, amplasat pe hotelul Bucovina din municipiul reședință de județ. Cel care a lansat amenințarea a fost primarul Ion Lungu, care a declarat că bannerul respectiv a fost amplasat ilegal.
În primul rând, a spus Lungu, bannerul a fost postat pe hotel înainte de a începe campania electorală și în al doilea rând, nu are nici autorizație de la Primărie. Potrivit lui Lungu, pasibilă de amendă este și societatea proprietară a hotelului Bucovina. „Cei de la PLD, fără să aibă nici un fel de autorizație din partea primăriei municipiului Suceava, și-au permis să pună un banner pe hotelul Bucovina, care este al lui Severin. I-am trimis pe cei de la Disciplina în Construcții, să vedem exact care sunt pozițiile celor de la Hotelul Bucovina și a celor care au postat acolo bannerul nelegal.
Indiferent dacă clădirea e proprietatea cuiva, trebuie acordul Primăriei Suceava și certificat de urbanism. Vom lua măsuri și vom amenda ambele părți, atât PLD cât și pe cei de la hotelul Bucovina”, a spus Lungu.



Recomandări

Viceprimarul Cușnir acuză „împroprietările dubioase” din parcuri și dintre blocuri, care „sufocă orașul”

Viceprimarul Cușnir acuză „împroprietările dubioase” din parcuri și dintre blocuri, care „sufocă orașul”
Viceprimarul Cușnir acuză „împroprietările dubioase” din parcuri și dintre blocuri, care „sufocă orașul”