Miting PLD la Iași

PLD-iștii suceveni au plecat cu campania în afara granițelor județului

Liberal democrații suceveni au depășit granițele județului în această campanie electorală. Ei au dat o mână de ajutor colegilor lor de la Iași, la mitingul electoral organizat ieri de PLD, acțiune la care pe lângă vârfurile partidului, Theodor Stolojan și Gheorghe Flutur și eurocandidatul Dumitru Oprea, a participat și șeful statului, Traian Băsescu.
„Surpriza întâlnirii a reprezentat-o apariția la acest miting electoral a președintelui Traian Băsescu. Acesta a incitat publicul cu un discurs electrizant atât despre situația politică, cât și despre votul uninominal. De remarcat că este prima prezență în campania electorală a președintelui Traian Băsescu alături de PLD și Theodor Stolojan, ocazie cu care cei prezenți au aclamat minute în șir”, a declarat deputatul PLD de Suceava, Romică Andreica, șeful staffului de campanie al liberal democraților suceveni. El a adăugat că la mitingul de la Iași au participat peste 1.500 de oameni.

Recomandări

Peste 1.000 de oameni din județ participă duminică la mitingul AUR de la București pentru reluarea cât mai repede a alegerilor prezidențiale

PSD Suceava a depus listele de candidați pentru Senat și Camera Deputaților și este decis să câștige alegerile parlamentare în județ

Întreaga organizație PMP Suceava a trecut la PNL. Flutur consideră că astfel are loc o consolidare a forțelor de dreapta din județ

Întreaga organizație PMP Suceava a trecut la PNL. Flutur consideră că astfel are loc o consolidare a forțelor de dreapta și centru-dreapta din județ