Revista Playboy a început selectarea de modele care să pozeze pentru un pictorial special, „Women of Wall Street”, ideea ediției speciale venind în condițiile declanșării crizei financiare. „Women of Wall Street” urmează să apară în ediția din februarie 2009 și pe site-ul revistei.
„Atunci când știrile sunt proaste, poate există șansa să faci oamenii să zâmbească venind cu ceva care pune situația într-o lumină nouă”, a declarat Gary Cole, editorul foto al Playboy.
Playboy și Playboy.com realizează în mod frecvent pictoriale tematice speciale, așa cum au fost „Girls of Olive Garden” și „Women of Home Depot”, însă, în trecut, a atras atenția și cu teme legate de principalele știri din domeniul business.
Astfel, revista a publicat pictorialele „Women of Enron” și „Women of WorldCom”, după falimentul spectaculos al companiilor. Revista a mai publicat un pictorial „Women of Wall Street” în urmă cu aproape 20 de ani.
Pentru pictorialul respectiv, Playboy caută foste și actuale angajate ale instituțiilor financiare, în special persoane cu expertiză la nivel de senior.
„Ar fi mai interesant să fie cineva care este analist financiar” în pictorial, spune Cole.
Modelele trebuie să lucreze sau să fi lucrat recent în instituții financiare și să dovedească faptul că au cel puțin 18 ani. „Câte femei atractive credeți că lucrează pe Wall Street și în companiile care fac afaceri aici? Trebuie să fie mii”, a spus Cole, atunci când a fost întrebat dacă Playboy va avea succes în găsirea de modele.
Playboy va selecta pentru pictorial circa 20 de femei, a adăugat el, precizând că plățile se vor face în funcție de numărul de candidate. „Indiferent dacă le oferi 500 ori 1.000 sau 2.000 de dolari, asta probabil nu va face pe nimeni să își schimbe opinia. Motivul pentru care femeile acceptă să apară în pictorial este pentru că vor atenție, oportunități și să aibă experiența de a fi făcut asta. Apariția în pictoriale nu ține neapărat de bani”, a mai spus el.