Francezul Michel Platini, candidat la președinția UEFA la alegerile ce se vor desfășura în luna ianuarie, încearcă să își atragă voturile federațiilor din Europa de Est, promițând mai mulți bani echipelor din România, Polonia și Bulgaria, care participă în Liga Campionilor, informează Tagesspiegel. Dacă va fi ales președinte al UEFA, Platini vrea să schimbe fotbalul european. „Nu vreau să schimb totul, dar unele lucruri ar trebui modificate, pentru că nu merg așa cum trebuie. De exemplu, cred că participarea în Liga Campionilor a patru echipe din aceeași țară este prea mult. Aș limita acest număr la cel mult trei formații”, a declarat Platini, referindu-se la țări ca Anglia, Italia sau Spania, care au până la patru formații în Liga Campionilor. Reforma lui Platini vizează în primul rând Europa de Est. „Dacă banii din Liga Campionilor nu s-ar duce mereu la aceleași cluburi, ci ar fi distribuiți și către grupări din Polonia, România sau Bulgaria, atunci nivelul competiției ar crește. Aceste cluburi ar putea să-și permită să cumpere jucători mai buni, să își modernizeze stadioanele și să ridice nivelul competițiilor interne”, a afirmat fostul internațional francez, în vârstă de 51 de ani. Platini nu este de acord cu introducerea analizei video a fazelor litigioase. „Dacă fiecare jucător, antrenor și arbitru ar vrea să revadă pe ecran fiecare fault, acest lucru ar distruge jocul”, a spus Platini, care a adăugat că este de acord, în schimb, cu montarea unor camere de luat vederi în zona celor două porți, pentru a se vedea dacă mingea a intrat în plasă sau nu. Michel Platini candidează la președinția UEFA împreună cu actualul conducător al forului european, suedezul Lennart Johansson, care are 77 de ani și ocupă această funcție din 1990. Alegerile vor avea loc pe 26 ianuarie, la Dusseldorf.




