Președintele UEFA, Michel Platini, a declarat că a luat notă de sancțiunea dictată de Comisia de Disciplină a FRF în cazul echipei Steaua și despre implicațiile acestui caz, adăugând că forul european trebuie să fie drastic în combaterea corupției, informează www.prosport.ro.
„UEFA trebuie să combată corupția, vom exclude echipe implicate în scandaluri de corupție. Sunt știri despre Steaua București, de care am aflat în această dimineață. Voi fi foarte strict în legătură cu acest lucru. Pentru că vrem ca fotbalul să aibă o imagine bună peste tot, condițiile vor fi stricte pentru toată lumea”, a spus Platini.
David Taylor, secretarul general al UEFA, a afirmat că Steaua a intrat în atenția Corpului de Control și Disciplină al forului european. „Corpul de Control și Disciplină a decis că FC Porto nu va putea participa în Liga Campionilor din cauza cazului de corupție asupra arbitrilor. ȚSKA Sofia nu a obținut licența din partea federației bulgare, din cauza unor probleme financiare. Nu poate fi admisă nici ea în Liga Campionilor. Cazul Steaua a intrat în vederea Corpului de Control și Disciplină. Nu pot să dau un verdict, nu ar fi corect, până nu se pronunță comisia. Abia astăzi am primit datele, dar trebuie să ne mișcăm repede, pentru că mai sunt doar câteva săptămâni și sunt afectate mai multe echipe”, a spus el.
FC Porto și ȚSKA Sofia vor rata Liga Campionilor Echipa Steaua a fost penalizată, miercuri, cu șapte puncte de Comisia de Disciplină a FRF, în urma scandalului „valiza cu bani”, de la meciul cu Universitatea Cluj, din ultima etapă a Ligii I, ediția 2007/2008. De asemenea, finanțatorul Gigi Becali a fost suspendat timp de doi ani și i s-a interzis accesul pe orice stadion pe aceeași perioadă și a primit o amendă de 200.000 de lei.
FC Porto, campioana Portugaliei, a fost exclus, miercuri, de UEFA, din următoarea ediție a Ligii Campionilor, pentru tentative de corupere a arbitrilor în cadrul scandalului „Fluierul Aurit”. Gruparea FC Porto a fost găsită vinovată de tentative de corupere a arbitrilor în sezonul 2003-2004 de către Liga Profesionistă de Fotbal din Portugalia și a fost penalizată, la 9 mai, cu șase puncte, însă a renunțat să facă apel deoarece își asigurase deja titlul.
Lupescu se roagă pentru Steaua Directorul general al FRF, Ionuț Lupescu, a declarat, vineri, la St. Gallen, că a fost contactat de către oficiali ai UEFA în legătură cu depunctarea Stelei, ca urmare a cazului „valiza cu bani”, dar a precizat că le-a recomandat acestora să nu o excludă pe vicecampioana României din Liga Campionilor.
„Am fost contactat de UEFA și de directorul de competiții și de cel de la Comisia de Disciplină, le-am explicat punctul nostru de vedere și am avut totuși o remarcă, că nu se poate compara cazul Porto cu Steaua, pentru că sunt două lucruri diferite. Am recomandat ca Steaua să rămână în Liga Campionilor. Pe de altă parte, Comisia de Disciplină a dat o decizie regulamentară, dar cele două cazuri încă nu se pot compara”, a spus Lupescu.
Ionuț Lupescu a afirmat că va discuta cu reprezentanții UEFA în cursul dineului oficial de dinaintea deschiderii turneului final al Campionatului European, ce va avea loc vineri. „Nu știu ce se va întâmpla la UEFA. În seara asta este dineul oficial și am să mă mai văd acolo cu câțiva oameni și o să mai aflu amănunte. Din punctul meu de vedere, cred și sper, să nu influențeze”, a completat Lupescu.






