Plățile SAPARD au fost suspendate, până la remedierea unor deficiențe



Plățile către beneficiarii programului SAPARD au fost sistate temporar de către autoritățile române, după ce Comisia Europeană a decis să suspende decontarea cheltuielilor SAPARD până la remedierea unor deficiențe tehnice semnalate la auditul din luna iunie.
Până la remedierea problemelor, Comisia Europeană a suspendat temporar procesarea cererii de plată transmise anterior, în valoare de 28,3 milioane euro, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei și Finanțelor (MEF)
Secretarul de stat în MEF Alice Bîtu a declarat, miercuri, agenției MEDIAFAX, că plățile au fost oprite până la rezolvarea problemelor reclamate de Comisie privind procedurile de autorizare a plăților. Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP) a confirmat sistarea a plăților.
„Este vorba de numai câteva săptămâni și nu se poate vorbi de o cuantificare a unor sume. Toate plățile vor fi reluate după ce vor fi îmbunătățite procedurile tehnice semnalate de Comisia Europeană”, a explicat Bîtu.
Ea a adăugat că deficiențele semnalate se referă în special la procedurile de autorizare a plăților, iar auditul a fost unul obișnuit, astfel de controale având loc periodic.
Asistentul purtătorului de cuvânt al Direcției Generale pentru Agricultură din cadrul Comisiei Europene (DG AGRI), Johan Reyniers, a declarat pentru MEDIAFAX că executivul UE a informat România, pe 9 iulie, de oprirea temporară a decontării cheltuielilor pentru SAPARD, acestea urmând să fie reluate după implementarea unui plan de acțiune care să rezolve problemele depistate la audit.
„DG AGRI a trimis Ministerului Economiei și Finanațelor o scrisoare, pe 9 iulie, prin care a informat despre decizia de a stopa rambursarea cheltuielilor SAPARD de către Comisie. Reluarea decontării va fi luată în considerare după implementarea unui plan de acțiune adecvat, care trebuie confirmată și de o autoritate independentă de audit. Scrisoarea a fost transmisă după ce un audit al Comisiei a relevat deficiențe semnificative atât în ceea ce privește conformitatea cu criteriile de acreditare, cât și aspectele de conformitate”, a afirmat Reyniers.
Beneficiarii de fonduri SAPARD depun cereri de plată pe măsură ce finalizează lucrările la proiectele de investiții aprobate, iar sumele sunt distribuite din fonduri de la buget, rambursate ulterior de Comisie.
România a trimis un plan de acțiune pentru remedierea problemelor pe 31 iulie, iar DG AGRI a cerut îmbunătățiri.
Comisia Europeană a derulat un audit la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP) în perioada 3-13 iunie, care a relevat deficiențe importante în sistemul de management și control al agenției, care gestionează fondurile SAPARD.
Spre deosebire de Bulgaria, unde problemelele erau legate de corupție, în România situația poate fi caracterizată mai degrabă ca o slăbiciune accentuată a sistemului de management și control, arată Comisia Europeană.
Lista de elemente care trebuie să acoperite prin planul de acțiune este destul de lungă și se referă la deficiențe în managementul tuturor măsurilor SAPARD.
Totodată, o serie de proiecte ar trebui reevaluate, mai arată Comisia.
Totodată, Comisia consideră că în această situație nu există garanții că procesarea cererilor de plată și executarea de plăți către beneficiari sunt corecte și consideră că acordarea banilor către beneficiari poate fi reluată numai după începerea implementării acestui plan.
„Autoritățile române vor relua transmiterea cererilor de fonduri la Comisia Europeană după obținerea unei asigurari din partea unui auditor independent ca deficiențele semnalate au fost soluționate”, arată, la rândul lor, reprezentanții Ministerului Economiei și Finanțelor.
Directorul general al APDRP, Laszlo Klarik, a declarat la începutul lunii august că reprezentanți CE au recomandat, în urma auditului din luna iunie, înăsprirea verificărilor realizate de agenție înainte de a acorda bani beneficiarilor SAPARD, prin măsuri cum ar fi introducerea de noi controale și a unui sistem de urmărire a facturilor.
România ar trebui să termine de cheltuit fondurile SAPARD la finele acestui an, dar a cerut Comisiei Europene o prelungire, până la finele lui 2009, pentru absorbția fondurilor. Un răspuns la această solicitare ar putea veni în luna septembrie.
Prin programul SAPARD au fost aprobate și contractate 4.713 proiecte, în valoare totală de 1,49 miliarde de euro.