Politic

Platformiștii liberali au umplut Casa Culturii la întâlnirea cu Theodor Stolojan



Platformiștii liberali au umplut Casa Culturii la întâlnirea cu Theodor Stolojan
Platformiștii liberali au umplut Casa Culturii la întâlnirea cu Theodor Stolojan

– La întâlnirea inițiatorului „Platformei Liberale”, Theodor Stolojan, cu liberalii din județul Suceava au participat aproape 1.000 de persoane
– Stolojan le-a transmis liberalilor suceveni că actuala conducere a PNL este una extrem de slabă, și care „nu mai poate sta mult timp în fruntea acestui partid”
– La rândul său, senatorul liberal Gheorghe Flutur a precizat că „PNL nu mai poate trăi din pensia de urmaș a Brătienilor”
Aproape 1.000 de persoane au participat în cursul zilei de ieri la întâlnirea „Grupului pentru platforma liberală”, condus de Theodor Stolojan, cu membrii PNL din mai multe județe din Moldova. Veniți cu mic cu mare, liberalii din județele Suceava, Botoșani sau Bistrița Năsăud au îndurat timp de aproape 4 ore frigul din Casa de Cultură pentru a asculta prevederile platformei liberale inițiate de foștii lideri PNL Theodor Stolojan și Valeriu Stoica, dar și numeroasele critici aduse la adresa actualei conduceri liberale, și în special a președintelui Călin Popescu Tăriceanu. Și, pentru ca totul să fie complet, sucevenii din mai multe zone ale județului și-au exprimat deschis susținerea pentru Platforma Liberală, afișând pancarte pe care se putea citi „Zona Gura Humorului susține Platforma”, „Zona Siret susține Platforma” sau „Liberalismul nu se negociază”.
Încă de la începutul discursului său, Gheorghe Flutur a ținut să avertizeze auditoriul că are informații potrivit cărora întreaga întâlnire de la Suceava va fi filmată, iar anumite persoane vor trimite caseta cu înregistrarea conducerii PNL. Cu toate acestea, Flutur a subliniat faptul că „adevăratul PNL se află aici la Suceava”. Făcând o paralelă între activitatea PNL și fotbal, Flutur a declarat că în momentul de față PNL „joacă cu rezervele”, în timp ce cei 11 titulari de drept, în frunte cu Theodor Stolojan, au fost scoși pe tușă. Senatorul liberal și-a început criticile la adresa actualei conduceri a PNL, precizând că în ultimul an, aceasta a luat nenumărate măsuri nedemocratice, prin excluderea a numeroși membri de valoare ai acestui partid. „Nu este normal ca doi dintre cei 4 președinți ai PNL din perioada postdecembristă, Theodor Stolojan și Valeriu Stoica, să fie în momentul de față în afara partidului. Am fost unul dintre puținii lideri care a renunțat la funcție în ideea de a-i aduce pe Călin Popescu Tăriceanu și Theodor Stolojan la aceeași masă pentru a discuta, dar răspunsul conducerii PNL a fost de a-i decapita pe cei ce doresc să discute despre platforma liberală”, a declarat Gheorghe Flutur. El a precizat că actuala conducere a PNL se face vinovată de o atitudine care a creat o criză în cadrul acestui partid, prin neacceptarea unor curente de opinie, și prin adoptarea principiului de contraselecție. „În PNL trebuie să înceteze politica călușului în gură. Or, acum, asistăm la o contraselecție a persoanelor, în sensul că un liberal bun este considerat un liberal mut. Nu se poate face politică cu pătura în cap. Iar deviza noastră pe care o aveam „prin noi înșine” s-a transformat în „excludeți, băieți, excludeți!”.
– Flutur: „PNL nu mai poate trăi din pensia de urmaș a Brătienilor”
Continuându-și atacurile la adresa conducerii PNL, Gheorghe Flutur consideră că prin acțiunile pe care le ia, aceasta „a rupt testamentul moral al Brătienilor, cei care au înființat acest partid”. Flutur a afirmat că o mare parte din actualii lideri liberali încearcă să-și ascundă incompetența în spatele vechimii în PNL, trăind din „pensia de urmaș a Brătienilor”. „Este o iluzie că poștașul va suna din patru în patru ani și va aduce pensia, pentru a câștiga alegerile. Și nu poți să te pozezi cu Brătienii fără să mai faci nimic altceva”, consideră fostul vicepreședinte al PNL. El a mai adăugat că diferența dintre Brătieni și actuala conducere a PNL este aceea că primii au reușit să creeze unul dintre cele mai importante partide din România, iar cei din prezent reușesc să îngroape această formațiune politică. Gheorghe Flutur a criticat de asemenea și modul în care conducerea PNL gândește politica de alianțe cu alte formațiuni politice. „După ce au scos pe tușă oameni importanți din partid, acum se împrumută cu politicieni. Și dacă Călin Popescu Tăriceanu vrea să facă salturi mortale cu Emil Constantinescu și cu Ciuvică, nu cred că e posibil așa ceva”, a declarat Flutur.
În aceste condiții, el le-a solicitat liberalilor prezenți la întâlnirea de ieri să aleagă între Călin Popescu Tăriceanu și Theodor Stolojan, adică între „o pereche de pantofi pe care nu se prinde praful în campania electorală și o pereche de pantofi de pe care nu mai apucă să cadă pământul de atâtea localități prin care merge”.
– Stolojan: „Actuala echipă de conducere a PNL este una slabă”
În discursul său în fața liberalilor prezenți la întâlnirea de ieri, inițiatorul „Platformei Liberale”, Theodor Stolojan, a solicitat tuturor membrilor PNL să-și precizeze clar susținerea pentru una dintre cele două tabere, respectiv actuala conducere a acestui partid, sau „Grupul pentru Platformă”. Stolojan a ținut să le precizeze sucevenilor că, în opinia sa, actuala echipă de conducere liberală este una slabă, care nu mai poate sta mult timp în fruntea PNL. „Un brand, oricât de puternic este el, așa cum e cazul PNL, nu poate să ducă în spate o echipă slabă pe o perioadă lungă de timp. Acest lucru se poate întâmpla, dar pentru foarte scurt timp. Or, această perioadă scurtă de timp a expirat deja pentru conducerea PNL”, a spus Theodor Stolojan. El a precizat că în contrast cu actualul mod de conducere al PNL, Platforma Liberală își propune crearea unui partid liberal puternic, în jurul căruia să se coalizeze toate forțele de centru dreapta. Atât Stolojan, cât și senatorul Gheorghe Flutur au precizat că în ciuda faptului că liderii PNL intenționează să discrediteze „Grupul pentru Platforma Liberală, susținătorii acestora vor organiza în continuare întâlniri cu membrii PNL în toate organizațiile din țară, pentru a explica exact intențiile de revitalizare a acestui partid”.
– Senatorul Ionuț Popescu consideră că PNL suferă de o „hemoragie internă provocată”
Printre cei care au luat cuvântul la întâlnirea de ieri se numără și fostul ministru al Finanțelor, senatorul Ionuț Popescu, acesta considerând că în momentul de față PNL suferă de o hemoragie internă provocată. Explicându-și afirmația, Popescu a spus că prin excluderea din partid a unor foști lideri PNL, actuala conducere a acestui partid a folosit o metodă a vechilor vraci, care, pentru a scăpa o persoană de o anumită boală, „îl crestează sub limbă pentru a-i provoca o mică hemoragie. Or, la ei acum, când hemoragia a scăpat de sub control, caută sânge proaspăt, și pe cine găsesc? Pe Emil Constantinescu”, a spus Ionuț Popescu. Opinia acestuia a fost susținută și de un alt senator liberal, Radu F. Alexandru, care, la rândul său, consideră că „vracii de azi din PNL întâi taie limba, și fac eroarea să-și închipuie să salvează PNL”. La fel de critic la adresa actualei conduceri a PNL a fost și liderul organizației din Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan. Mult mai radical decât colegii săi, acesta consideră că în momentul de față în PNL este nevoie de o revoluție, „iar aceasta trebuie să plece de aici de la Suceava”.
– Deputatul PNL de Suceava Romică Andreica se visează prim ministru
Printre participanții la întâlnirea de ieri s-au aflat și cei doi deputați de Suceava, inițiatorii „Grupului de susținere a Platformei Liberale” la nivelul județului nostru, Dumitră Pardău și Romică Andreica. Acesta din urmă a stârnit amuzamentul celor prezenți în sala Casei de Cultură, când în discursul său a reușit, din greșeală, să se nominalizeze singur ca viitor prim ministru al României. „Era nevoie de o revoluție liberală în cadrul PNL. Și vreau să vă spun că în momentul de față eu văd că viitorul prim ministru al României se află acum aici, în această sală, la acest pupitru”, a declarat Andreica, uitând pentru o secundă că la singurul pupitru de pe scena Casei de Cultură se afla chiar el. Revenind imediat asupra celor spuse, Andreica și-a reformulat declarația, precizând că viitorul prim ministru al României nu poate să fie decât Theodor Stolojan. În ceea ce-l privește pe deputatul liberal Dumitru Pardău, acesta a precizat că decizia de a se alătura „Grupului pentru susținerea Platformei Liberală” a fost una strict personală și a fost determinată de „politica total haotică a PNL din acest moment”. „În momentul de față, în conducerea PNL este un curent total nesănătos. Asta cu atât mai mult cu cât tuturor celor care au semnat apelul pentru unitatea PNL sau adeziunea la Platformă, li s-a transmis că vor fi șantajați sau li s-au promis diverse funcții pentru a-și schimba opinia. Este o atitudine nesănătoasă care nu poate duce PNL mai departe”, a spus Pardău.


Platformiștii liberali au umplut Casa Culturii la întâlnirea cu Theodor Stolojan
Platformiștii liberali au umplut Casa Culturii la întâlnirea cu Theodor Stolojan
Platformiștii liberali au umplut Casa Culturii la întâlnirea cu Theodor Stolojan
Platformiștii liberali au umplut Casa Culturii la întâlnirea cu Theodor Stolojan


Recomandări

Președinta interimară a liberalilor suceveni, Angelica Fădor, a fost aleasă membră a Biroului Executiv al PNL la nivel național

Președinta interimară a liberalilor suceveni, Angelica Fădor, a fost aleasă membră a Biroului Executiv al PNL la nivel național