Poliția de Frontieră

Plase monofilament, textile, țigări și autoturisme, confiscate la Siret

Lucrătorii de la Sectorul Poliției de Frontieră Siret au confiscat, weekendul trecut, o cantitate însemnată de mărfuri de contrabandă, printre care plase monofilament, textile ori țigări.
Primul caz o are ca subiect pe suceveanca de 41 de ani Irina B., cu un autoturism Lada, și care a fost oprită în trafic de echipajul de polițiști. Potrivit celor afirmate de purtătorul de cuvânt de la Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Suceava, comisar Ilie Poroch-Serițan, după controlul documentelor de călătorie s-a trecut la verificarea mijlocului de transport, ocazie cu care a fost descoperită o cantitate mare de bunuri textile, cât și 39 de plase monofilament tip setcă pentru pescuit, pentru care proprietara acestora nu avea documente legale de proveniență. În urma celor constatate, s-a luat legătura cu lucrători din cadrul Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Suceava, care au luat măsura sancționării contravenționale a femeii cu amendă de 4.000 lei, și reținerea bunurilor textile în valoare de 37.210 de lei.
Aceeași soartă a avut, puțin mai târziu, și cetățeanul ucrainean Oleksander K., în vârstă de 21 de ani, care călătorea cu un BMW. Lucrătorii de poliției au descoperit, într-un locaș special amenajat în spătarul banchetei autoturismului, 1.329 de pachete de țigări de diferite mărci, de proveniență ucraineană. Țigările, în valoare de 1.635 de lei, au fost reținute în vederea confiscării, șoferul a fost sancționat cu amendă de 5.000 de lei, iar autoturismul BMW, cu valoare în vamă de 6.300 lei, a fost ridicat în vederea confiscării de către organele vamale.

Recomandări

Cantitate mare de țigări și două mașini confiscate după o nouă acțiune în forță privind contrabandiști din zona Sucevei

Încă 30 de zile de arest pentru toți cei prinși, în urma flagrantului în trafic de la Cumpărătura, cu țigări de contrabandă

Mandate de arestare prelungite pentru toți cei prinși, în urma flagrantului în trafic de la Cumpărătura, cu țigări de contrabandă

A ascuns câteva sute de pachete de țigări sub banchete și a rămas fără mașina evaluată la 10.000 de euro