Decizie finală

Plasatorii de valută falsă rămân în arest

Plasatorii de valută falsă din Fălticeni rămân în arest pentru următoarele trei săptămâni
Plasatorii de valută falsă din Fălticeni rămân în arest pentru următoarele trei săptămâni

Plasatorii de valută falsă din Fălticeni rămân în arest pentru următoarele trei săptămâni. Decizia a fost luată ieri de judecătorii de la Tribunalul Suceava, care au respins recursurile formulate de Vergel Buchilă, zis „Jair”, soția acestuia, Dorina Buchilă, și Dumitru Marius Simion.
Cei trei au fost arestați la sfârșitul săptămânii trecute sub acuzația că au plasat mai multe bancnote de 100 și 200 de euro falsificate. Gruparea fălticeneană a acționat în perioada iunie 2008 – septembrie 2009, iar banii falși erau plasați în diferite locuri, inclusiv case de schimb valutar din județele Suceava, Neamț și Botoșani. Falsurile erau atât de bine realizate, încât și ochiul unui expert putea fi păcălit. Din cercetările efectuate până acum, s-a stabilit că banii distribuiți pe piață erau falsificați în Bulgaria.
Cei trei au fost prinși joia trecută în localitatea nemțeană Brusturi, în timp ce încercau să schimbe o bancnotă de 100 de euro falsificată.
Vergel Buchilă, alias „Jair”, mai este cercetat într-un dosar penal, înregistrat anul trecut, fiind acuzat că a plasat patru bancnote (tot de 100 și 200 de euro) la cazinouri și săli de jocuri de pe raza județului Suceava. La vremea respectivă, ar fi fost lăsat în libertate pentru a se afla de unde provin banii falși.
Până acum, anchetatorii au reușit să adune 3.100 de euro falși distribuiți pe piață de soții Buchilă și Simion, dar se crede că suma este mult mai mare.

Recomandări

”Fabrica de permise de la Suceava” s-a lăsat cu condamnări. Comisarul-șef Radu Obreja a primit 10 ani de închisoare

Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava
Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava

Patru funcționari, puși sub acuzare în dosarul celor 1700 de străini cu cetățenii obținute fraudulos. Doi dintre ei au ajuns în arest

Fabrică de acte false pentru 1.700 de cetățeni din state foste membre URSS, la Câmpulung Moldovenesc

Femeia care ar fi primit până la 5.000 de euro pentru angajări la Spital, plasată sub control judiciar, după 24 de ore de arest