Obiective

Planurile lui Răzvan Burleanu pentru fotbalul românesc

Răzvan Burleanu are intenții mărețe. Rămâne să vedem realizările

Președintele FRF, Răzvan Burleanu, are planuri mari în fotbalul românesc. În primul rând, acesta vrea să acopere datoriile strânse în ultimii ani, iar apoi dorește modernizarea mai multor stadioane, care vor crește valoarea de piață a întrecerii interne. Într-un interviu acordat pentru Ziarul Financiar, Burleanu a detaliat proiectele sale.
„Anul trecut am redus deficitul cu 1,2 milioane euro, iar anul acesta vrem să avem break-even. Iar anul viitor vrem să ajungem la un plus de 200.000-250.000 euro. Fotbalul din România are resurse, este o oportunitate de afacere și vreau să cresc valoarea economică a fotbalului. Piața de fotbal din România este alcătuită de bugetele cluburilor din Liga 1, Liga a II-a, fotbal feminin și fotbal în sală, aproximativ 250 de milioane de euro și piața fotbalului județean, care înseamnă aproximativ 60 de milioane”, a declarat Răzvan Burleanu.
În ceea ce privește organizarea Campionatului European Euro 2020, președintele FRF a declarat: „România va organiza patru mecuri la Euro și vor fi investiții în infrastructură, făcute de către stat. Până în 2020 vom moderniza patru arene din București, adică stadioanele celor de la Steaua, Dinamo, Rapid și Arcul de Triumf, plus cele de la Târgu Jiu și Craiova, iar investiția va fi de peste 100 de milioane de euro”.
Răzvan Burleanu s-a arătat preocupat și de nivelul fotbalului din campionatul intern.
„Acum, fotbalul din România valorează aproximativ 300 de milioane de euro și vreau ca până îmi termin mandatul, suma să crească de trei sau patru ori și să ajungă la un miliard”, a concluzionat Răzvan Burleanu.

Recomandări

Valentin Ionescu (ISF): România în pas cu finanțele, peste 30.000 de participanți la programe și sute de cursuri derulate în 2025 arată că Institutul de Studii Financiare face pași concreți pentru o Românie mai responsabilă financiar

Alessia Pop, câștigătoarea trofeului și a marelui premiu de 100.000 euro ale competiției „Vocea României”

Alessia Pop, câștigătoarea trofeului și al marelui premiu de 100.000 euro al competiției „Vocea României”

Deputata AUR de Suceava Veronica Grosu îi solicită premierului măsuri ferme pentru sprijinirea transportatorilor români pe piața UE

Auditoriumul Colegiului de Artă Suceava, modernizat cu o investiție de 180.000 de euro, de Fundația Umanitară ASSIST și donatori

Gheorghe Șoldan anunță că CJ Suceava lansează licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor la centura orașului Gura Humorului