Guvernul a convenit cu FMI să continue concedierile la companiile feroviare, să impună patru zile de concediu fără plată pentru angajații societății Intervenții Feroviare, să închidă liniile de cale ferată care nu pot fi vândute la licitații și să încheie contracte PPP pentru spațiile comerciale CFR
Toate aceste măsuri sunt pregătite să fie aplicate pe parcursul anului viitor, relevă scrisoarea de intenție convenită de Guvern și Fondul Monetar Internațional la ultimele negocieri, din toamna acestui an.
Astfel, conform documentului obținut de MEDIAFAX, Guvernul va desființa până la finele anului viitor alte 85 posturi la societatea Electrificare CFR și 28 locuri în perioada imediată la Intervenții Feroviare. În același timp, angajaților rămași la Intervenții Feroviare li se va impune patru zile de concediu fără plată.
Intervenții Feroviare, care anul trecut a avut un număr mediu de 304 angajați, a fost inclusă în primăvara acestui an pe lista companiilor de stat monitorizate de FMI.
La Electrificare CFR lucrează aproximativ 3.000 angajați.
Numărul total al liniilor de căi ferate aflate în administrarea CFR SA va fi redus substanțial în următorii ani, la maximum 15.500 kilometri, ceea ce va conduce la concedierea a 2.000 angajați ai companiei până la sfârșitul lunii aprilie 2012, comparativ cu numărul de salariați din septembrie 2011. Nu vor fi însă disponibilizați angajații care lucrează cu fonduri UE.
În acest sens, vor continua licitațiile pentru închirierea a 1.600 kilometri de linii cale ferată, astfel încât numărul total al liniilor aflate sub management privat să ajungă la un total de 4.000 kilometri. Liniile de cale ferată pentru care licitațiile vor eșua vor fi închise până la sfârșitul lunii aprilie.
Potrivit datelor CFR, la nivelul anului 2009, lungimea totală a liniilor de cale ferată ale infrastructurii feroviare era de 20.210 kilometri (rețea desfășurată), din care 17.691 kilometri infrastructură feroviară publică și 2.519 kilometri infrastructură feroviară privată.
La începutul lunii iulie a acestui an, Guvernul a decis închiderea a aproximativ 1.000 de kilometri tronsoane feroviare considerate nerentabile și închirierea altor circa 1.000 kilometri de linii de cale ferată, estimând că operațiunea va genera economii de 109 milioane lei în bugetele companiilor CFR.
Scrisoarea Guvernului cu FMI mai relevă și intenția autorităților de a elabora până la jumătatea lunii ianuarie un plan de creștere a veniturilor obținute din închirierea spațiilor comerciale ale CFR, inclusiv cu posibile parteneriate public-privat (PPP).
Executivul s-a obligat să prezinte lunar FMI rapoarte privind măsurile aplicate în sectorul feroviar și să indice ce alte noi măsuri se impun pentru restructurarea acestui domeniu.