La Muzeul de Științele Naturii din cadrul Complexului Muzeal Bucovina (CMB) Suceava s-a deschis expoziția de fotografie cu genericul „Plante rare din Carpați”, manifestare care se înscrie în cadrul acțiunilor de colaborare dintre CMB Suceava și Muzeul Etnografic din Cernăuți. Expoziția, care prezintă cca. 60 de fotografii color cu plante rare și pe cale de dispariție din zona carpatică nord-bucovineană, a ajuns la Suceava ca urmare a propunerii făcute de directorul Muzeului de Etnografie din Cernăuți, Olga Zatulovska, și este rezultatul vizual al cercetărilor de teren efectuate de biologul, botanistul și fitocenologul ucrainean Vasile Budjak. Realizatorul, autor de studii științifice, docent al Catedrei de Ecologie Generală și Experimentală din cadrul Universității Naționale „Yurii Fedkovici” din Cernăuți, adjunct al decanului Facultății de Biologie, a participat la manifestare însoțit de directorul adjunct al muzeului de etnografie cernăuțean, Maria Ungureanu. Expoziția a beneficiat de sprijinul Consulatului General al României la Cernăuți, care a asigurat deplasarea la Suceava, consulul Iustin Focșa purtând totodată și responsabilitatea transportării peste frontieră a lucrărilor artiștilor plastici cernăuțeni pentru salonul comun româno – ucrainean care va fi vernisat mâine, pe simezele Muzeul de Istorie, manifestare la care participă 26 de pictori și graficieni din țara vecină, alături de 30 de artiști plastici suceveni. Așa cum a subliniat la vernisaj consulul român de la Cernăuți, Iustin Focșa, expoziția reprezintă „o componentă a parteneriatului dintre România și Ucraina, parteneriat în cadrul căruia componenta culturală reprezintă o parte importantă”. Realizatorul expoziției, botanistul Vasile Budjak, a precizat că este prima prezentare peste hotare a acestor fotografii (care au mai fost expuse până acum la Cernăuți și la Kiev, cu prilejul sărbătoririi Zilei Mondiale a Mediului), accentuând faptul că exponatele reprezintă cca. jumătate din colecția sa de imagini cu plante rare din zona carpatică, colecție care va fi valorificată plenar în anul 2009, când se vor împlini 150 de ani de la editarea primei cărți privind cercetările efectuate asupra florei din Bucovina de către austriacul Frantz Hendrich. Manifestarea a constituit totodată un prilej de contacte benefice, Vasile Budjak fiind invitat la o întâlnire cu universitarii suceveni (pentru stabilirea pașilor următori în cadrul acordului de colaborare științifică dintre Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și Universitatea Națională „Yurii Fedkovici din Cernăuți), iar Maria Ungureanu efectuând o vizită la Muzeul Satului Bucovinean de pe platoul Cetății de Scaun a Sucevei.






