Pentru stimularea activității creierului, în farmacii există o gamă de medicamente fabricate prin sinteză chimică. Totuși, s-a constatat că principiile active cele mai sănătoase sunt oferite direct de plante, care elaborează, în mod natural, substanțe ale căror acțiuni se exercită la nivelul circulației cerebrale.
Micul brebenel (Vinca minor) a devenit o plantă foarte importantă pentru farmacologie. Recoltarea acestei plante se poate face pe durata tuturor anotimpurilor, căci frunzele sale, singurele care se folosesc, sunt persistente. Dintre proprietățile sale cele mai importante: creșterea facultăților memoriei, de concentrare și a capacităților auditive. Alcaloidul prezent în „micul brebenel” mărește debitul sanguin al capilarelor cerebrale și stimulează oxigenarea țesuturilor irigate. La 1/2 l de apă se pun 5 g de frunze uscate. Se infuzează 10 minute și se beau 2-3 cești pe zi.
Ginkgo biloba este un arbore originar din China și prezintă frunze în formă de evantai, conținând diferite substanțe de mare activitate în sfera circulatorie. Diverse cercetări efectuate cu extracte din frunzele sale au arătat că specia merită să fie recomandată pentru efectul protector la nivelul celulelor neuro-senzoriale ale creierului și în cazul îmbătrânirii cerebrale cu dificultăți relaționale. În geriatrie, mai multe medicamente sunt făcute pe baza extractelor de Ginkgo biloba, foarte bogate în flavonoide. Într-un litru de apă rece se adaugă 40 g de frunze uscate. Se pune la fiert cel puțin patru ore, fierbându-se la foc mic, într-un recipient închis. Se beau 2-3 căni pe zi.
Pentru a reda mai multă energie funcțiilor memoriei se poate prepara o infuzie după modelul anterior, din 20 g de frunze uscate de brebenel și 20 g frunze uscate de Ginkgo.
Există, de asemenea, o plantă mai puțin specifică activității cerebrale decît cele două amintite mai sus dar care este eficace în favorizarea facultăților intelectuale – urzica sălbatică (Urtica major). Aceasta este o plantă de la care se folosesc numai părțile aeriene tăiate în timpul înfloririi, adică de la sfîrșitul lunii aprilie și pînă în septembrie. Ea constituie o sursă remarcabilă de multiple vitamine, minerale și oligoelemente. Administrarea unui tratament pe bază de urzică sălbatică proaspătă, urmat timp de 3 săptămîni, permite creșterea facultăților atenției, ideației și scăderea netă a componentei psihice a oboselii. Pentru un litru de apă se folosesc 50-60 g de frunze și tulpini de urzică. Se infuzează timp de 10 minute și se beau 3-4 căni pe zi, după masă.
Sursa: www.evenimentul.ro





