– Reprezentanții Fondului Bisericesc Ortodox din Bucovina vor înainta o plângere penală împotriva directorului Direcției Silvice Suceava
– Aceasta după ce, în baza unei ordonanțe prezidențiale, firmele care aveau încheiate contracte de exploatare cu Direcția Silvică Suceava au reînceput exploatarea masei lemnoase
Fundația Fondul Bisericesc Ortodox din Bucovina va înainta în cursul zilei de astăzi o plângere penală pe numele șefului Direcției Silvice Suceava, Sorin Popescu (foto), pe motiv că acesta nu respectă decizia instanțelor sucevene de stopare a exploatării celor 192.000 de hectare de pădure revendicate de Fond. Totul a pornit după ce, la sfârșitul săptămânii trecute, în baza unei ordonanțe președințiale, firmele care aveau încheiate contracte de exploatare cu Direcția Silvică Suceava au reînceput exploatarea masei lemnoase. Sorin Popescu a explicat că această decizie a fost luată după ce una dintre firmele care au acționat în judecată Direcția Silvică a solicitat în instanță și a câștigat dreptul de a relua activitatea de exploatare de masă lemnoasă. „În hotărârea de acum a instanțelor s-a considerat că decizia de suspendare a exploatării lemnului nu era opozabilă, adică nu se aplica și agenților economici care aveau încheiate contracte de exploatare. În aceste condiții, doar Direcția Silvică Suceava nu poate continua activitatea de exploatare”, ne-a declarat Sorin Popescu. Ca atare, el a spus că firmele care aveau încheiate contracte de exploatare a masei lemnoase cu Direcția Silvică Suceava își pot relua activitatea de exploatare. Această decizie nu pare a fi însă pe placul reprezentanților Fundației Fondului Bisericesc Ortodox din Bucovina, care au anunțat ieri că, în condițiile în care nu au fost parte în procesul dintre firmele de exploatare și Direcția Silvică, vor solicita o contestare la execuție a ordonanței prezidențiale în cauză. Mai mult, avocatul Fundației, Vasile Tudor, a anunțat că va înainta o plângere penală pe numele lui Sorin Popescu, considerând că „probabil chiar el s-a angajat să rezolve problema firmelor care aveau contract de exploatare a lemnului”. Vasile Tudor a ținut să reamintească faptul că în baza deciziei Tribunalului Suceava din data de 7 februarie 2006, s-a dispus obligarea Direcției Silvice Suceava de a sista lucrările de exploatare pe cele peste 192.000 hectare de pădure ce fac obiectul unei cereri de retrocedare formulate de către Fundația Fondului Bisericesc Ortodox. Avocatul acestei fundații susține că, ulterior, Direcția Silvică Suceava „a căutat prin orice mijloace să suspende efectuarea acestei hotărâri, motiv pentru care au formulat o contestație în anulare împotriva deciziei Tribunalului. Trebuie spus că această cerere de suspendare a Direcției Silvice a fost formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava în 7 dosare separate, înregistrate în zile diferite”. Vasile Tudor a mai precizat că în primul dintre aceste dosare Fondul Bisericesc a invocat o „excepție de neconstituționalitate”, motiv pentru care dosarul a fost trimis la Curtea Constituțională, unde urmează a se judeca. Avocatul Fondului Bisericesc Ortodox din România l-a acuzat ieri pe șeful Direcției Silvice Suceava că le-ar fi „recomandat” firmelor care au contracte să deschidă procese în instanțe pentru a obține decizii favorabile pentru reluarea exploatării. „În aceste condiții SC ALCOTIM VASAL SRL s-a adresat Tribunalului Suceava, secția comercială, și a chemat în judecată Direcția Silvică Suceava, solicitând pe cale de ordonanță prezidențială ca această instituție să fie obligată să permită exploatarea terenului pe care aveau încheiate contracte”, spune Vasile Tudor.
– Direcția Silvică Suceava nu avea dreptul să dispună reluarea exploatării pe suprafețele revendicate
Avocatul Fondului Bisericesc din Bucovina, Vasile Tudor, susține că după apariția ordonanței prezidențiale prin care firma ALCOTIM VASAL a obținut dreptul să reia exploatarea de masă lemnoasă, Direcția Silvică nu avea dreptul de a extinde această decizie asupra celorlalte firme pentru care s-a decis suspendarea contractelor. „Instanța suceveană, nefiind informată de faptul că exista o decizie din luna februarie prin ca care s-a sistat exploatarea, a admis cererea de ordonanță prezidențială, obligând Direcția Silvică să permită exploatarea forestieră. Practic, Direcția Silvică nu poate fi obligată să permită exploatarea pentru că s-ar fi încălcat hotărârea judecătorească din februarie 2006. Deși Direcția Silvică mai este în termen de recurs împotriva acestei ordonanțe, sunt convins că nu va exista nici o cale de atac”, a spus Vasile Tudor. El a mai adăugat că la o zi după emiterea ordonanței prezidențiale date în favoarea firmei menționate, Sorin Popescu a transmis telefonic către toate ocoalele silvice din județ să permită accesul societăților comerciale care au încheiate contracte cu DS Suceava în vederea reluării exploatării de lemn. În aceste condiții, Fundația Fondul Bisericesc din Bucovina a sesizat atât Ministerul Agriculturii, Regia Națională a Pădurilor, cât și ocoalele silvice din județ că reluarea activității de exploatare „reprezintă un abuz, motiv pentru care vom sesiza organele de urmărire penală împotriva domnului director Popescu”.






