Plângere penală pentru a se stabili dacă s-au respectat criteriile de transplant la Arșinel



Președintele Asociației pentru Solidaritate și Empatie „Claudia Safta”, Emanuel Ungureanu, a depus, vineri, la Parchetul Judecătoriei Cluj-Napoca, o plângere penală față de Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal (ICUTR) și Agenția Națională de Transplant (ANT) pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Emanuel Ungureanu a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că „lumea transplantului” nu este plină de oameni care zâmbesc, „ci de oameni care plâng”.
Asociația pentru Solidaritate și Empatie „Claudia Safta” a depus o plângere penală față de Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal (ICUTR) Cluj, solicitând justiției să lămurească dacă s-au respectat regulile și criteriile de transplant de rinichi în cazul actorului Alexandru Arșinel.
Președintele Asociației pentru Solidaritate și Empatie „Claudia Safta”, Emanuel Ungureanu, a depus, vineri, la Parchetul Judecătoriei Cluj-Napoca, o plângere penală față de Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal (ICUTR) și Agenția Națională de Transplant (ANT) pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Vreau să dau glas acelor mame ai căror copii cu insuficiență renală s-au stins fără să aibă șanse la viață. Vreau, pentru acele mame, să știe că sacrificiul copiilor lor va aduce în acest sistem echilibru, transparență și echidistanță pentru toți. Lumea transplantului nu este plină de oameni care zâmbesc, ci de oameni care plâng. E vorba de foarte multe sicrie de care nu se vorbește. Am depus la Parchetul Judecătoriei Cluj-Napoca o plângere penală față de ICUTR și ANT pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi. Am cerut Parchetului să verifice dacă în cazul Alexandru Arșinel au fost respectate criteriile legale în ceea ce privește transplantul”, a spus Ungureanu.
Acesta a afirmat că are încredere în procurorii tineri și în bunul simț care spune că „la medic toți trebuie să fie tratați în mod egal”.
„Dan Luscalov (director executiv al ANT – n.r.) este și angajat al ICUTR Cluj-Napoca, nu există o comisie independendtă care să verifice modul în care se efectuează un transplant și dacă se respectă criteriile. Ministerul Sănătății să creeze o comisie independentă care să verifice activitatea de transplant, ca centrele de nefrologie să se ocupe de bolnavi după transplant, să fie o transparență reală a transplantului”, a spus Emanuel Ungureanu.
Acesta a adăugat că a ales să depună plângerea în 27 septembrie la împlinirea unui an de la decesul unei tinere, Adina Bleotu, care „s-a stins după ce 7 ani a așteptat o șansă la viață, iar aceasta i s-a refuzat de către ICUTR Cluj”.
„Adina a încercat să primească un rinichi de la tatăl său, dar transplantul nu s-a mai realizat. Nu am probleme cu Arșinel, îi doresc sănătate, ci cu dublul standard. Unii primesc, alții nu, și nu se știe pe ce criterii. S-a încălcat protocolul de transplant în cazul lui Arșinel în spital, cu presa într-un loc unde nu avea ce să caute”, a spus președintele Asociației „Claudia Safta”.
Un bărbat care face dializă de 24 de ani a declarat, în aceeași conferință de presă, că a înființat Asociația Bolnavilor Renali Cronici din Cluj-Napoca și că a cerut „să existe un sistem coerent de transplant cu trei sau patru centre la nivel național care să comunice, să existe un registru național de transplant transparent, iar nefrologii să fie implicați în activitatea post – transplant”.
Tatăl unei fete care face dializă de 15 ani și care i-a donat acesteia un rinichi a spus, la aceeași conferință de presă, că a dat bani medicilor în perioada transplantului, inclusiv șefului ICUTR Cluj-Napoca, Mihai Lucan.
În conferința de presă s-a ținut și un moment de reculegere în memoria copiilor cu insuficiență renală cronică care au decedat, iar la final Emanuel Ungureanu a dat dedicații pe cartea sa „Speranța dăruiește viață – transplantul renal pentru tine”, apărută în 2003, pentru Alexandru Arșinel și Mihai Lucan.
„Pentru Mihai Lucan am scris să trateze pacienții în mod egal, să nu mai ia bani niciodată de la amărâți, iar lui Alexandru Arșinel i-am transmis că îi doresc multă sănătate și i-am reamintit că suntem umbre pe pământ și că în urma noastră rămâne doar caracterul”, a menționat Ungureanu.
Actorul Alexandru Arșinel, care la sfârșitul lunii august a fost supus unui transplant renal și externat în 12 septembrie, a revenit luni după-amiază, la Institutul de Urologie și Transplant Renal din Cluj, pentru a fi supus mai multe investigații medicale, după ce starea de sănătate i s-a deteriorat.
Șeful ICUTR, Mihai Lucan, declara după transplantul efectuat la finalul lunii trecute, că Alexandru Arșinel este a treia persoană din România în vârstă de peste 70 de ani care a suferit un transplant de rinichi, precizând că donatorul este un tânăr de 23 de ani care s-a spânzurat după ce a pierdut la jocuri de noroc.
Joi seară, ICUTR Cluj-Napoca anunța că starea de sănătate a lui Alexandru Arșinel s-a ameliorat, după ce acesta a urmat un tratament de reechilibrare, actorul declarând că se simte „mult mai bine” și că firele în urma operației i-au fost scoase în cursul zilei.