Plângere penală între colegi pentru nerespectarea măsurilor de protecție împotriva COVID-19

Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava
Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au deschis un dosar penal împotriva unui angajat al Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava. Dosarul a avut la bază o plângere făcută de unul dintre colegi, care a reclamat că persoana în cauză nu a respectat măsurile instituite prin reglementările legislative și procedurile interne privitoare la prevenirea răspândirii COVID-19 în cadrul Centrului de Abilitare și Reabilitare „O nouă șansă” Todirești.
”Astfel, prin acțiunile sale, acesta a pus în pericol sănătatea beneficiarilor centrului rezidențial, rezultând infectarea unui număr de 3 beneficiari ai centrului, aceștia fiind testați pozitiv la testul COVID-19 efectuat de către Direcția de Sănătate Publică Suceava. Cercetările se vor desfășura în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt, a circumstanțelor de comitere a faptei și a stabilirii răspunderii penale”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.
Reprezentanții DGAPSC Suceava au transmis un punct de vedere referitor la acest caz, prin vocea purtătorului de cuvânt Nicoleta Daneliuc: ”Referitor la articolul apărut în spațiul public cu privire la faptul că un angajat de la CAbR Todirești a făcut plângere penală împotriva unui alt angajat, vă comunicăm faptul că nu ni s-a adus la cunoștință nici de către angajați, nici de către organul de plângere penală, această acțiune. În ceea ce privește ancheta epidemiologică pentru a stabili cine sau cum au putut fi infectați cei trei beneficiari din acest centru, nu suntem în măsură de a efectua o astfel de anchetă care ține de domeniul sănătății publice”.

Recomandări

Elevul care și-a bătut un coleg în baie, pus sub acuzare penală și reținut pentru audieri de miercuri dimineață

Trei funcționare anchetate în dosarul „fabricii de acte false” de la Câmpulung Moldovenesc nu mai au nici o măsură restrictivă și își susțin nevinovăția

Tineri inconștienți pe șosele: a condus beat și fără permis și s-a izbit într-un gard, deși avea deja dosar penal pentru infracțiuni rutiere

Arestat la domiciliu pentru ultraj față de primar, nu a fost găsit acasă și va răspunde penal și pentru evadare