Cercetări procurori

Plângere penală împotriva șefilor DSV Suceava



Cercetări procurori: Plângere penală împotriva șefilor DSV Suceava
Cercetări procurori: Plângere penală împotriva șefilor DSV Suceava

Șefii Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Suceava sunt cercetați de procurori pentru abuz în serviciu contra intereselor publice.
Cercetările au fost demarate după ce primarul din Vicovu de Sus, Gheorghe Schipor, a formulat o plângere penală împotriva acestora, în care contestă neregulile semnalate de ei în hala de carne a pieței din oraș.
Doctorul Petrea Dulgheru (foto), directorul executiv al DSVSA Suceava, doctorul Vasile Semeniuc, șeful Serviciul de Inspecție și Control al aceleași instituții, și doctorul Cornel Țehanciuc, care a făcut parte din echipa de control care a participat la mult mediatizata acțiune de control de la hala de carne din piața orașului Vicovu de Sus, trebuie să răspundă pentru mai multe presupuse informații eronate pe care le-ar fi furnizat pe piață.
În plângerea penală, edilul contestă că doctorul Dulgheru ar fi cumpărat carne de cal din apropierea halei, și susține că afirmațiile cum că hala nu ar fi dotată cu faianță și apă curentă, iar mesele de tablă pe care este expusă carnea ar fi ruginite, nu sunt conforme cu realitatea.
Dosarul a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți pe 13 decembrie. Conform codului penal, dacă ar fi găsiți vinovați, cei trei riscă între șase luni și cinci ani de închisoare.
Controlul care a stârnit atâta vâlvă
În zorii zilei de sâmbătă, 8 decembrie, având informații că în hala pieței din orașul Vicovu de Sus localnicii vând carne în condiții de igienă dezastruoase, doctorul Petrea Dulgheru , șeful DSVSA Suceava, a descins la un control inopinat.
A cumpărat, susține el, direct din portbagajul mașinilor, depozitată printre saci și roți de rezervă, carne de vită, de porc și de cal in valoare de 150 de lei.
Cum a fost la fața locului în calitate de simplu cumpărător, Dulgheru nu a putut să-i ia la întrebări pe cei care vindeau carnea.
Doar echipa de control a Direcției Sanitar Veterinare, ajunsă mai târziu însă la fața locului, conform unui program stabilit inițial, a putut controla carnea și pe cei care o vindeau.
La fața locului, inspectorii au găsit 65 de kilograme de carne, de vită și de porc, comerciantul de carne de cal, susțin veterinarii, fugind între timp de la fața locului.
Contactat, doctorul Petrea Dulgheru a declarat că plângerea penală nu îl poate afecta câtuși de puțin. El a precizat că va demonstra cu acte și imagini că toate acuzațiile aduse lui și colegilor sunt nefondate.



Recomandări

Cockteil…cu amor, umor și poezie. România, de ieri, de azi…(1)