PSD Suceava a anunțat, marți, că depune plângere penală împotriva PD-L Suceava pentru mită electorală.
Șeful campaniei electorale a PSD, Miron Mitrea, a declarat, în conferință de presă, că Organizația PSD Suceava va depune plângere penală pentru mită electorală împotriva lui Gheorghe Flutur pentru că a dat bani unor oameni după o sfințire de biserică.
Mitrea a afirmat că după sfințirea bisericii din Moara, la îndemnul președintelui PD-L Suceava, Gheorghe Flutur, vicepreședintele Vasile Ilie a dat bani unor oameni.
„El, împreună cu un alt coleg, dădea bani la oameni”, a spus Mitrea, care a arătat că legea precizează în mod expres obiectele ce pot fi oferite în campania electorală.
„Banii sunt mită electorală și pe înregistrare Flutur chiar spune «dă și lui ăsta banul». Extrem de elegant”, a spus Miron Mitrea.
La rândul său, președintele Organizației Județene Suceava a PSD, Gavril Mîrza, a declarat că Gheorghe Flutur cumpără voturi din disperare, apreciind că altfel nu are șanse să câștige președinția CJ Suceava.
„Flutur a ajuns să cumpere voturi. Asta înseamnă disperare”, a spus Mîrza.
Flutur și Ilie neagă că ar fi mită electorală De cealaltă parte, atât Gheorghe Flutur, cât și vicepreședintele PD-L Suceava, Vasile Ilie, susțin că au făcut o donație simbolică pentru diferite biserici care ar urma să se construiască.
„La Suceava, penibilul a atins cote maxime. După ce, săptămâna trecută, o regretabilă crimă, în care familia victimei spunea că nu e nimic politic, dorea PSD să o politizeze și să se victimizeze, acum s-a ajuns până acolo încât la sfințirea unei biserici, când un membru PD-L, la ieșirea din biserică, a făcut o donație simbolică pentru ctitori de biserici, să fie filmat și să spună PSD că PD-L dă mită electorală”, a declarat Gheorghe Flutur.
El a spus că în astfel de condiții se poate autodenunța că a făcut mici donații creștinești.
„Gestul PSD arată disperarea și este de domeniul penibilului acum când se vede că pierd alegerile”, a mai spus Flutur.
Vasile Ilie a afirmat că la ceremonia de la Moara „erau niște persoane cu registre în față, care consemnau sumele de bani care se donau”. „Eu am dat unor persoane pentru construcția a două, trei biserici. Sunt numai minciuni cele ce le spun cei de la PSD”, a mai spus Vasile Ilie.



