La Parchet

Plângere penală împotriva fostului viceprimar din Rădăuți, Bogdan Loghin

Bogdan Loghin
Bogdan Loghin

Bogdan Loghin, fostul viceprimar al municipiului Rădăuți, s-a ales cu o plângere penală din partea instituției la care a activat până acum câteva luni. El este acuzat că ar fi vândut ilegal un număr de trei imobile din fondul locativ de stat, fapte care ar fi avut loc în perioada octombrie 2015-iunie 2016, interval în care Bogdan Loghin a deținut funcția de viceprimar cu atribuții de primar.
Toate tranzacțiile s-au derulat în cursul anului 2015, iar „Monitorul de Suceava” a și scris despre aceste lucruri dubioase. De altfel, contactat la acea vreme, Bogdan Loghin a recunoscut că a semnat contractele de vânzare-cumpărare și s-a apărat spunând că vina este a Luciei Ruscior, fosta șefă a Compartimentului Locativ.
„Nu știu cum s-a făcut această vânzare (n.a. – una din cele trei). Cred că a fost vorba de o inerție, dar mai multe amănunte nu pot oferi. Există o interpretare a doamnei care a întocmit actele, dar cert este că lucrurile sunt cam încurcate”, a arătat Bogdan Loghin.
Procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți li se cere acum să deruleze cercetări față de Bogdan Loghin pentru comiterea infracțiunii de „abuz în serviciu” și „neglijență în serviciu”.
Mai exact, fostului viceprimar i se impută că a vândut imobilele fără să fi avut Hotărâri de Consiliu Local și fără ca acele clădiri să fi fost evaluate de un evaluator autorizat.
Astfel, la una dintre tranzacții prețul stabilit în contractul de vânzare-cumpărare a fost de 2.707 de lei, iar raportul de evaluare întocmit ulterior ținând cont de prețul real de piață, după ce tot scandalul a ajuns în presă, a indicat o sumă de 22.280 de lei, adică de peste 8 ori mai mult.
Într-un alt caz, imobilul a fost vândut cu 2.226 de lei, iar raportul de evaluare care a fost întocmit, de asemenea, ulterior, arăta un preț real de 13.300 de lei, adică de aproape 6 ori mai mare.
Și a treia tranzacție a fost făcută la un preț foarte mic, iar la contract exista doar o fișă tehnică de calcul.
Cazul seamănă izbitor de mult, păstrând proporțiile, firește, cu cel al primarului din Timișoara, Nicolae Robu, trimis recent în judecată de către DNA pentru că ar fi fost în spatele vânzării unor imobile din orașul de pe Bega la prețuri cu mult sub valoarea de piață.

Recomandări

Primăria Suceava somează firmele care reabilitează blocurile din centru să remedieze urgent pagubele produse de ploi

Primăria Suceava somează firmele care reabilitează blocurile din Centru să remedieze urgent pagubele produse de ploi

Directorul adjunct de la Pensii, Bogdan Alupoaie, a câștigat concursul de manager al spitalului din Rădăuți