Protest

Plângere penală a PNL, cu țintă spre PLD



Mihai Steiciuc: „PNL Suceava bănuieşte că în spatele acţiunii calomnioase se află PLD”
Mihai Steiciuc: „PNL Suceava bănuieşte că în spatele acţiunii calomnioase se află PLD”

– În mai multe zone din Suceava și Siret a fost distribuită o scrisoare prin care primarul Sucevei, Ion Lungu, și-ar cere scuze pentru atacurile făcute la adresa PLD
– Ion Lungu a afirmat că scrisoarea respectivă nu îi aparține, motiv pentru care a depus o plângere penală cu privire la modalitatea calomnioasă de desfășurare a campaniei electorale
– ”PNL Suceava bănuiește că în spatele acțiunii calomnioase se află PLD”, declară purtătorul de cuvânt al PNL Suceava, Mihai Steiciuc
PNL Suceava a depus sâmbătă, 24 noiembrie a.c., o sesizare penală la Poliție prin care solicită identificarea persoanelor care au realizat și au distribuit o scrisoare care prezintă un mesaj nereal al președintelui liberalilor suceveni, Ion Lungu.
În scrisoarea respectivă, distribuită în mai multe zone din municipiul Suceava și orașul Siret, Ion Lungu, președinte al PNL Suceava, își cere scuze de la electorat pentru acuzele și criticile făcute la adresa PLD și senatorului de Suceava, Gheorghe Flutur. Mai mult, în scrisoarea respectivă, contestată de PNL, se spune că Ion Lungu ar fi fost forțat de liderul liberalilor Călin Popescu Tăriceanu să facă aceste acuze, motiv pentru care, „pe ultima sută de metri”, își cere scuze pentru aceste „fapte”. Nu în ultimul rând, în această scrisoare, președintele PNL Suceava îi îndemna pe alegători să voteze PLD și în special pe liderul acestui partid, Theodor Stolojan.
Liderul liberalilor suceveni, Ion Lungu, a afirmat că scrisoarea respectivă nu îi aparține, motiv pentru care a depus o plângere penală cu privire la modalitatea calomnioasă de desfășurare a campaniei electorale.
„Materialele la care am făcut referire au fost realizate cu scopul de a induce în eroare populația localităților în care au fost distribuite, pentru a crea impresia că mențiunile existente în acestea aparțin președintelui PNL Ion Lungu, în scopul obținerii de voturi pentru alegerile pentru Parlamentul European pentru Partidul Liberal Democrat. De altfel, materialele electorale calomnioase erau însoțite și de fluturași electorali înfățișând însemnele electorale ale PLD”, spune Ion Lungu în plângerea penală. De asemenea, el afirmă că prin astfel de materiale electorale se încearcă denigrarea imaginii sale și a PNL Suceava.
„Președintele PNL, Ion Lungu, nu a afirmat niciodată cele cuprinse în fluturașii electorali împrăștiați alături de materiale electorale ale PLD. Făptuitorii expun PNL și președintele PNL – Ion Lungu, disprețului public, întrucât îl prezintă pe Ion Lungu în postura în care este susținătorul PLD, lucru care poate conduce la știrbirea încrederii de care domnul Ion Lungu se bucură în rândul cetățenilor celor două localități, mai ales acum în imediata apropiere a alegerilor pentru Parlamentul European și a referendumului pentru votul uninominal”, se mai arată în plângerea penală formulată de PNL.
Nu în ultimul rând, purtătorul de cuvânt al PNL Suceava, Mihai Steiciuc, spune că liberalii au depus o sesizare și la Biroul Electoral Județean, solicitând interzicerea distribuției acestor fluturași electorali.
„PNL Suceava bănuiește că în spatele acțiunii calomnioase se află PLD. Și din acest motiv, noi condamnăm modalitatea ilegală a PLD de a face politică prin dezinformare și manipulare”, spune Mihai Steiciuc.
– BEJ Suceava a admis contestația depusă de PNL
Contestația depusă de PNL cu privire la aceste materiale electorale a fost admisă de membrii Biroului Electoral Județean Suceava. Potrivit deciziei BEJ, s-a dispus încetarea difuzării materialelor electorale contestate de PNL, interzicerea și înlăturarea lor de către autoritățile de ordine publică competente. De asemenea, BEJ constată că „materialele electorale distribuite de persoane necunoscute, având în conținut afirmații calomnioase la adresa PNL Suceava, încalcă prevederile legale”.
Flutur: „Respingem aceste acuze și cred că e o diversiune din interiorul PNL”
Președintele executiv al PLD, Gheorghe Flutur, a respins acuzele aduse de liberali, precizând că este posibil ca scrisoarea respectivă să fie o „diversiune din interiorul PNL”. Flutur a precizat că PLD nu a apelat la astfel de mijloace de a-și face campanie electorală. „Nu cunosc că s-ar fi întâmplat așa ceva. Cei de la PNL ar trebui să-și verifice grupările din interiorul organizației județene. Noi nici nu ne-am gândit să facem așa ceva, pentru că noi, în această campanie electorală, am combătut doctrinar”, a declarat Gheorghe Flutur. El a precizat că așteaptă ca organele de anchetă să dea un răspuns oficial la solicitarea liberalilor. „Așa se va dovedi că noi nu avem nici o legătură cu această poveste. Asta cu atât mai mult, cu cât nimeni din organizația PLD Suceava nu știe despre nimic despre această scrisoare”, a încheiat Flutur.



Recomandări

Vicepreședintele PNL Suceava, Dumitru Mihalescul, a participat alături de conducerea centrală a liberalilor la recepția organizată de președintele Nicușor Dan de Ziua Națională

Bogdan Loghin dezvăluie că activistul Daniel Bodnar a trecut de la prietenie la șantaj pentru că el și angajații din primărie nu au cedat în fața cererilor ilegale ale acestuia

Bogdan Loghin spune că Daniel Bodnar a trecut de la prietenie la șantaj pentru că nu i-a rezolvat acestuia mai multe cereri ilegale
Bogdan Loghin spune că Daniel Bodnar a trecut de la prietenie la șantaj pentru că nu i-a rezolvat acestuia mai multe cereri ilegale

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, i-a dat asigurări liberalului Dumitru Mihalescul că va aloca 500.000 de lei pentru termoficarea din Rădăuți

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, i-a dat asigurări liberalului Dumitru Mihalescul că va aloca 500.000 de lei pentru termoficarea din Rădăuți
Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, i-a dat asigurări liberalului Dumitru Mihalescul că va aloca 500.000 de lei pentru termoficarea din Rădăuți