Plajele de pe litoral vor fi concesionate hotelierilor în acest sezon estival, după ce în anii trecuți Direcția Apelor Dobrogea Litoral a organizat licitații pentru concesionarea plajelor la care participau și unele firme care nu aveau legături cu turismul, a anunțat, vineri, primarul Radu Mazăre. Primarul municipiului Constanța, Radu Mazăre, a făcut acest anunț la finalul unei întâlniri la care au participat ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, reprezentanți ai patronatelor din turism și primari care au suprafețe de plajă în localitățile pe care le administrează, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„În principiu am convenit de comun acord asupra criteriilor care vor sta la baza împărțirii plajei către operatorii de turism și deținătorii de structuri de cazare și o să finalizăm în câteva zile această împărțire. Apoi, Ministerul Mediului va iniția o Ordonanță de Guvern care modifică Ordonanța ce stabilea închirierea pe suprafețe mari a plajei către operatorii care nu au nici o legătură cu turismul”, a explicat Radu Mazăre.
El a precizat că hotelierii care vor lua plaja în administrare vor avea de achitat o sumă minimă pentru lucrări de întreținere a plajei, dar și pentru alte servicii care vor fi efectuate în sezonul estival.
„Se vor face contracte de asociere cu deținătorii de structuri de cazare de pe litoral. În această asocierea se va plăti o redevență minimă care va acoperi niște costuri și niște cheltuieli pentru lucrări de întreținere a plajelor în sezon sau extrasezon, salvamari, pază și asistența medicală. Nu dorim să scoatem profit din concesionarea plajelor”, a declarat Mazăre.
El a explicat că 20 % din suprafața plajei va fi una comunală, va exista o plajă specială cu caracter sportiv pentru fotbal pe plajă, volei pe plajă sau pentru sporturi cu caracter nautic. De asemenea, va exista și o plajă rezidențială pentru ansamblurile rezidențiale cu administrator unic care doresc să dețină o suprafață mică de plajă. Restul suprafețelor urmează să fie împărțit între hotelieri în funcție de numărul de locuri de cazare deținut de fiecare unitate în parte.
Mazăre a spus că în stațiunea Mamaia este posibil să existe și câteva plaje de lux și a dat exemplul patronului unui club celebru din Mamaia care ar dori să investească peste 400.000 de euro într-o asemenea plajă.
„Am convenit că aceste criterii sunt în regulă, vom semna un procol între administrația locală, reprezentanții structurilor asociative de pe litoral, Ministerul Mediului, Ministerul Turismului și acest protocol va constitui și baza Ordonanței de Guvern care va fi dată și care va reglementa împărțirea pe baza acestor criterii și asocierea cu structurile de cazare”, a afirmat Radu Mazăre.
Primarul municipiului Constanța a mai spus că în prima faza contractele de asociere vor fi făcute de structurile de cazare cu Compania Națională Apele Române, iar după ce plajele vor trece la autoritățile locale atunci aceste contracte vor fi concesionate de la Apele Române către autoritățile locale în aceeași formulă și cu aceleași obligații.
Ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, a precizat că această ordonanță ar putea fi dată peste o lună.
Directorul Direcției Apelor Dobrogea Litoral, Laurențiu Marin, anunțase la începutul acestei săptămâni că 41 de contracte cu operatorii care concesionaseră suprafețe de plajă pe o perioadă mai lungă de timp au fost reziliate, rămânând în vigoare numai cinci contracte de concesiune care în prezent sunt analizate de către avocații DADL. În cazul în care vor fi găsite nereguli, atunci și acestea vor fi rezilitate. Motivele pentru care s-a ajuns în această situație au fost nerealizarea planurilor investiționale asumate la câștigarea licitațiilor de către operatori, subînchirierea suprafețelor de plajă și menținerea construcțiilor pe plajă după încheierea sezonului estival.