După ce în vara anului trecut au întreprins un turneu în orașul german Paderborn, membrii Clubului Copiilor și Elevilor din Vatra Dornei au părăsit, din nou, granițele țării, pentru prima dată de la integrarea de la 1 ianuarie. Astfel, în perioada 12-25 aprilie, ansamblul folcloric „Plaiurile Dornelor” și un grup de profesori de la CCE au fost invitați în regiunea Jura, din Franța, de către Asociația „Prietenii Colegiului Notre Damme de la Salette” din localitatea Voiteur.
Începuturile parteneriatului dintre instituția de învățământ dorneană și asociația din Franța datează încă din anul 1996, atunci când regretații profesori dorneni Ștefan Dîrțu (fost director al Liceului din Vatra Dornei) și Gavril Moroșan (director, la acea vreme, al CCE) au perfectat un acord de colaborare cu profesorul Francois Guy.
În cadrul acestui parteneriat elevii dorneni au fost invitați în 1996 și 1999 în Franța, francezii fiind prezenți la Vatra Dornei tot de două ori, în 1997 și 2000.
Anul acesta, reprezentanții CCE au susținut 3 spectacole folclorice, fiecare întinzându-se pe mai bine de 90 de minute, media spectatorilor fiind de peste 200, numerosul public fiind, în mare parte, cunoscător al folclorului din România. Tot cu această ocazie a fost realizată o expoziție cu vânzare, exponatele fiind realizate de către elevii înscriși la cursurile de artă populară. Toți banii obținuți din spectacole și din vânzarea exponatelor au fost folosiți pentru plata cazării elevilor la popasurile făcute, precum și pentru o vizită de o zi la Paris. În drum spre Franța, delegația dorneană s-a oprit pentru o noapte la Salzburg, fiind vizitate atât Muzeul Mozart, cât și Castelul de aici.
Ajunși la destinație, copii au fost cazați la internatul Colegiului Notre Damme de la Salette. În timpul șederii, delegația dorneană a fost invitată la Consiliul General al Regiunii Jura, acolo unde a fost primită chiar de către președintele acestei instituții. Elevilor și profesorilor le-a fost prezentat modul de funcționare al administrației locale și regionale din Franța și proiectele de dezvoltare ale regiunii. Tot în această perioadă, a fost vizitat Muzeul Pasteur din Dolle, și „Fort des Rousses” (al doilea fort militar, ca mărime, din Franța), fortul militar construit de Napoleon Bonaparte. Fără doar și poate, cel mai savurat moment din programul vizitei în Franța a fost, după cum era și firesc, vizita de o zi la Paris, acolo unde tinerii dorneni au urcat până la ultimul nivel al Turnului Eiffel, faimoasa construcție pe schelet de oțel impresionându-i pe toți. Numit după arhitectul său, Gustave Eiffel, turnul este una dintre principalele destinații turistice, cu mai mult de 5,5 milioane de vizitatori anual. Aici, delegația dorneană a aflat că turnul și-a primit cel de-al 200.000.000 invitat pe 28 noiembrie 2002.
Structura a fost construită în 1887-1889 ca să servească drept arc de intrare la Expoziția Universală (1889), un târg mondial ce sărbătorea centenarul Revoluției franceze.
Momentul cel mai spectaculos a fost jocul de lumini cu care sunt răsfățați turiștii, mii de becuri aprinzându-se și clipind în, parcă, ireale combinații, zilnic de la ora 21.00, preț de 10 minute.
La întoarcere, delegația de la CCE s-a oprit pentru o noapte la Padova, vizitând Catedrala Sfântul Anton, iar apoi la Venezia, încumetându-se și cu vaporașul pe canale.
„Au fost două săptămâni de vis! Am intenționat și, cred, am și reușit să le oferim copiilor un program foarte interesant. A fost ca un pentru mulți dintre cei care se pregătesc pentru examenul de bacalaureat și admitere la facultate și care, cu mici excepții, vin la Club de peste 10 ani. E o generație de excepție, una dintre cele mai bune pe care le-am avut. Le mulțumesc elevilor și colegului meu, prof Dorin Pardău, pentru spectacolele de calitate susținute, profesorilor care au însoțit elevii, celor care au organizat expozițiile și au contribuit la reușita deplină a acestui turneu: Mihai Vleju, Vasilica Ștefănel, Camelia Filipiuc, Ionel Susciuc și, nu în ultimul rând, secretarei C.C.E. Teodora Moroșan. Turneul nu ar fi fost realizat în condiții excelente fără implicarea I.Ș.J. Suceava și sprijinul financiar deosebit al firmei DORNA S.A., prin domnul vicepreședinte Stelian Chiforescu și al domnului ing. Ioan Moraru, directorul general al MinBucovina S.A.”, ne-a declarat, la întoarcerea din Franța, directorul Clubului Copiilor și Elevilor din Vatra Dornei, profesorul Vasile Moroșan.





