Ministrul Educației, Adrian Curaj, a declarat marți, răspunzând unei întrebări privind plagiatul lui Victor Ponta, că nu a fost contactat de Universitatea București cu acest caz, rectorul Mircea Dumitru spunând că va trimite la MECS o nouă solicitare să îi retragă fostului premier titlul de doctor, informează Mediafax.”Nu m-a contactat Universitatea București. Cu siguranță, după ce voi termina bugetul, voi lua și voi discuta toate prioritățile”, a spus noul ministru al Educației, Adrian Curaj, întrebat dacă va lua o decizie privind retragerea titlului de doctor în drept acordat lui Victor Ponta în 2003.Rectorul Universității București, Mircea Dumitru, a declarat, pentru MEDIAFAX, că va trimite și ministrului Adrian Curaj solicitarea, pe care a mai trimis-o la Ministerul Educației, prin care se solicită retragerea titlului de doctor al lui Victor Ponta, după ce Comisia de Etică din UB a stabilit că fostul premier a plagiat în teza de doctorat o treime din lucrare fiind copiată.