La Mănăstirea Dragomirna a fost dezvelită ieri, într-un cadru festiv, o plachetă de bronz, care marchează premierea proiectului de restaurare a frescelor de secol XVII ale bisericii acestei așezări monahale.
Androulla Vassiliou, comisar european pentru Educație, Cultură, Multilingvism și Tineret, și maestrul Plácido Domingo, președinte al Organizației Europa Nostra, au înmânat, pe 5 mai, la Viena, Marele Premiu pentru restaurarea frescelor de secol XVII ale bisericii Mănăstirii Dragomirna.
În cadrul aceluiași eveniment de la Viena, proiectul a fost declarat și câștigător al Premiului Publicului.Juriul a fost profund impresionat de nivelul înalt de profesionalism în restaurarea și conservarea complexă a acestei mari lucrări de artă, ce acoperă 900 de metri pătrați de suprafață murală. Restauratorii au urmărit și respectat tehnica picturii folosind materiale tradiționale, reversibile, iar patina originală și starea de spirit a acestor fresce unice din secolul al XVII-lea au fost conservate.
Europa Nostra, for activ în conservarea patrimoniului european
La ceremonia locală de premiere care a avut loc ieri la Mănăstirea Dragomirna au fost prezenți Maria Berza, membră a Organizației Europa Nostra, Carmen Cecilia Solomonea, conf. univ. dr. la Universitatea de Arte „G. Enescu“ din Iași, restaurator specialist al proiectului bisericii Mănăstirii Dragomirna, arhitectul Dan Kisilewicz, din partea Ministerului Culturii, arhitectul Viorel Blănaru, consilier al Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Național Suceava, arhimandritul Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna.
Maria Berza a prezentat câteva dintre proiectele Organizației Europa Nostra, for activ în conservarea patrimoniului european, amintindu-și totodată și de ziua de 5 mai, când circa 1.200 de oameni adunați la Burgtheater – Viena au aplaudat, în cadrul unei ceremonii deosebite, decernarea premiilor pentru restaurarea și conservarea picturii murale a Bisericii Dragomirna. Mănăstirea Dragomirna se numără printre câștigătorii premiilor din 2014 la categoria Conservare, în cadrul concursului „Premiul european pentru patrimoniul cultural / Premiile Europa Nostra“ și se alătură celor 360 de laureați recunoscuți de Comisia Europeană și Europa Nostra începând cu 2002.
„Vrem ca restaurarea sufletelor să se facă concomitent cu restaurarea mănăstirii”
Stareța Mănăstirii Dragomirna, stavrofora Macrina Săucinițanu, gazda evenimentului, i-a mulțumit lui Dumnezeu și tuturor oamenilor care au făcut posibilă obținerea celor două premii. „Mulțumim ctitorilor, pictorilor, restauratorilor Mănăstirii Dragomirna și oamenilor care iubesc acest minunat locaș de cult și monument istoric. Vrem ca restaurarea sufletelor să se facă concomitent cu restaurarea mănăstirii. Îi felicit pe toți cei care s-au implicat în acest proiect”, a spus, printre altele, stareța mănăstirii. Lucrările de restaurare și conservare a picturilor murale au fost coordonate de restaurator specialist Carmen Cecilia Solomonea, de la care am aflat că „rezultatul intervențiilor este neașteptat, biserica poate fi admirată de vizitatori în forma sa originală, concepută la începutul secolului al XVII-lea, când reprezenta o noutate absolută din punct de vedere arhitectural cu o pictură somptuoasă, nemaiîntâlnită în nici unul dintre monumentele dinainte sau în perioada care îi urmează“.
Calitatea și vizibilitatea picturilor murale au fost foarte serios compromise în 400 de ani de existență, și proiectul de restaurare, parte a unui mare program de conservare și restaurare a mănăstirii, a avut o sarcină dificilă. Echipa de conservare a fost formată din circa 50 de profesioniști și studenți, unii dintre ei fiind prezenți ieri la Dragomirna. Arhitectul Viorel Blănaru, consilier al Direcției Județene pentru Cultură, a comparat placheta de bronz primită de Mănăstirea Dragomirna din partea Europa Nostra cu premiul „Mărul de Aur” primit de Mănăstirea Moldovița, în anul 1975, din partea Federației Internaționale a Ziariștilor.
“Dacă nu este jertfă, nu se face creație”
Reprezentantul Ministerului Culturii, arhitectul Dan Kisilewicz, a ținut să precizeze că premiul obținut la Viena de Mănăstirea Dragomirna este „pentru calitatea muncii”, „pentru trudă”, urmând ca frumoasa frescă de la Dragomirna să fie întreținută, ceea ce nu este o misiune ușoară. Arhimandritul Melchisedec Velnic a felicitat întreaga echipă care a contribuit la Proiectul „Dragomirna”, amintind că „dacă nu este jertfă, nu se face creație”, apreciind în același timp silința de care au dat dovadă cei care au redat frumusețea Dragomirnei, voința de a face ceva temeinic, de calitate.
Starețul Mănăstirii Putna a transmis un gând de apreciere și din partea ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, care numește mănăstirile „curți ale casei lui Dumnezeu”.
Eveniment festiv
Plachetă de bronz, dezvelită ieri la Mănăstirea Dragomirna
