Handbal

Pivotul Gabriel Burlacu a primit o etapă suspendare și 500 de lei amendă pentru cartonașul roșu cu CSM București



Suceveanul Gabriel Burlacu este titular în naționala de tineret a României
Suceveanul Gabriel Burlacu este titular în naționala de tineret a României

Ultimul meci din acest an pentru echipa de handbal a Universității Suceava a fost unul cu multe cartonașe roșii, mai exact cinci, două de partea sucevenilor și trei în tabăra oaspeților de la CSM București. Primul cartonaș roșu al sucevenilor a venit în minutul 45, când Cristian Bursuc a primit a treia eliminare și a văzut astfel cartonașul roșu, dar va putea să evolueze în următoarea etapă. Când mai erau 20 de secunde din meci, la scorul de 27 – 27, pivotul Gabriel Burlacu a oprit repunerea oaspeților de la centru în mod voluntar, deși știa că pentru această acțiune va primi, conform regulamentului, cartonaș roșu.
Marți, comisia de disciplină a FRH a stabilit și sancțiunile pentru cele cinci cartonașe roșii acordate în meciul dintre Universitatea Suceava și CSM București. Astfel, suceveanul Gabriel Burlacu și bucureșteanul Marius Novanc au primit câte o etapă de suspendare și 500 de lei amendă, în timp ce managerul echipei oaspete, Bogdan Vasiliu, a primit două etape suspendare și 700 de lei amendă. Trebuie menționat că Marius Novanc a primit cartonaș roșu direct după ce a lovit cu cotul un apărător sucevean, deși mingea era în altă parte a terenului.
„Gabriel Burlacu a fost conștient că va primi cartonaș roșu în ultimul minut, dar până la urmă a oprit un atac al oaspeților ce putea să aducă victoria oaspeților, așa cum foarte bine meciul se putea termina în favoarea noastră. Gabriel a fost sancționat de federație cu o etapă suspendare, dar avem nevoie de el în primul meci din 2015 cu Dinamo și sper ca federația să ia în considerare meciul din eșalonul secund cu Alexandria și astfel să fie valid pentru primul meci din 2015”, a mai adăugat antrenorul Petru Ghervan.
Suceveanul Gabriel Burlacu este titular în naționala de tineret
Pivotul Gabriel Burlacu a rămas singurul jucător al echipei de handbal a Universității Suceava care evoluează în loturile României, mai exact în naționala de tineret. Deși campionatul Ligii Naționale de Handbal s-a întrerupt până anul viitor, handbalistul sucevean continuă pregătirea cu lotul național de tineret al României, pregătit de antrenorul secund al echipei CSM București, Ovidiu Mihăilă. După mai multe stagii de pregătire, suceveanul Gabriel Burlacu a plecat în aceste zile în Polonia, unde naționala de tineret are un turneu de pregătire pentru turneul de calificare la Campionatul Mondial din 2015, într-o grupă în care mai sunt Slovenia, Croația și Bulgaria.
„Gabriel Burlacu a crescut foarte mult în ultimul timp și este un jucător de perspectivă ce a confirmat, începând cu echipele de juniori și continuând la seniori, la echipa a doua și în Liga națională. Dacă în prima parte a campionatului cel mai bun jucător al echipei a fost portarul Vasile Tcaciuc, după accidentarea acestuia, Gabriel a fost unul din cei mai importanți jucători ai echipei, alături de ceilalți colegi din linia de 9 metri. El a fost și la naționalele de juniori și cred că dacă o ține în acest ritm va ajunge cu siguranță și la echipa României de seniori”, a declarat antrenorul universitarilor, Petru Ghervan.



Recomandări

Alin Conache a fost operat pentru fracturi multiple la oasele feței și se recuperează cu gândul la finalele Ligii de Rugby

Alin Conache a fost operat pentru fracturi multiple la oasele feței și se recuperează cu gândul la finalele Ligii de Rugby
Alin Conache a fost operat pentru fracturi multiple la oasele feței și se recuperează cu gândul la finalele Ligii de Rugby

Toți iubitorii de sport, printre ei și oficialități locale, invitați și așteptați la semifinala sărbătoare a rugbiului sucevean

Toți iubitorii de sport, printre ei și oficialități locale, invitați și așteptați la semifinala sărbătoare a rugbiului sucevean
Toți iubitorii de sport, printre ei și oficialități locale, invitați și așteptați la semifinala sărbătoare a rugbiului sucevean