Mona Pivniceru, avizată vineri de Comisiile parlamentare reunite de specialitate pentru funcția de ministru al Justiției, a declarat că trebuie inventariate, în primul rând, toate litigiile privind restituirea proprietăților confiscate în regimul comunist, pentru a se stabili soluțiile ce se impun.
„În materia proprietății urmează a se elabora o lege și vom vedea, în raport de resursele financiare și de multitudinea cauzelor și sumelor de gestionat, care e soluția care se impune”, a răspuns Mona Pivniceru, întrebată care ar fi măsurile pe care le propune ca urmare a condamnării României la Curtea Europeană de la Strasbourg, pentru negăsirea unei rezolvări a litigiilor privind restiturea imobilelor naționalizate.
Ca măsuri în domeniul legislativ, Guvernul propune în programul său pentru 2013-2016 „elaborarea unei legislații conforme principiilor europene privind restituirea proprietăților confiscate abuziv de regimul comunist”.
Această legislație este așteptată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) de mai mulți ani, guvernele României propunând diverse formule de despăgubire a proprietarilor de imobile ce au fost naționalizate, fără a fi încheiată cu succes această problemă.
Astfel, în octombrie 2010, România a fost condamnată de CEDO, fiind obligată ca în maxim 18 luni să schimbe legislația privind despăgubirile acordate în cazul imobilelor naționalizate, după ce judecătorii Curții Europene de la Strasbourg au stabilit că modul în care sunt în prezent despăgubiți foștii proprietari nu este eficient, cauzele similare de la Curte fiind suspendate, până când autoritățile statului român vor adopta măsurile legislative, administrative și bugetare ce se impun.
Guvernul condus de Mihai Răzvan Ungureanu (revocat în mai 2012, în urma unei moțiuni de cenzură, astfel că șefia Executivului a fost preluată de Victor Ponta-n.r.), anunțase că va trimite Parlamentului un proiect de lege prin care va limita cuantumul despăgubirilor pentru proprietățile naționalizate, aceasta fiind singura soluție de a evita plata a cel puțin 70 miliarde lei pentru dosarele aflate la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), de la Strasbourg.
Ulterior, ministrul Justiției ce i-a succedat lui Cătălin Predoiu, respectiv Titus Corlățean, a reușit, în iunie 2012, prelungirea termenului cu nouă luni, adică până după alegerile legislative din România.
Având în vedere că termenul de nouă luni obținut deja de Guvern pentru implementarea unei soluții expiră curând, Mona Pivniceru a fost întrebată, vineri, după avizarea sa ca ministru al Justiției, cum vede rezolvarea acestei probleme.
„Termenul stă să treacă. Este o comisie special constituită care face o analiză, o inventariere. Trebuie inventariate toate hotărârile judecătorești cu sume (în care s-a stabilit plata de despăgubiri-n.r.). Sunt cereri care nu au primit hotărâri judecătorești și care stau blocate în prefecturi”, a declarat presei Pivniceru.
Noul ministru al Justiției a precizat că trebuie văzută amploarea fenomenului, „după care se impun soluțiile judiciare”.