Pițurcă, ultimul zar



Ce iureș s-a stârnit la acest meci cu Ungaria și ce păcat că el n-a fost și pe gazon! După nebunia din tribune, tocmai ce s-a aflat și de plecarea lui Pițurcă, pe care mai mult am simțit-o decât am intuit-o. Acum, ducă-se, ce să-i mai reproșăm scoaterea lui Sânmărtean?! Inițial, oricum i s-a reproșat, apoi s-a răspândit zvonul că stelistul ar fi resimțit o ușoară accidentare. Dar, chiar dacă nu era așa, Sânmărtean a fost inexistent în repriza a doua, deci Pițurcă avea argumente să-l scoată. Ce a făcut până la pauză părea din alt film, așa cum păreau și destui tricolori în comparație cu el. Lansările în dribling ale lui Sânmărtean au arătat precum coborârile lui Tomba. Iar pasa aia lungă spre Raț o mai văzusem cândva, la meciul cu Bosnia, când fundașul stânga reușise două centrări de gol. Acum doar una, bună și aia. Marea dezamăgire n-a fost Chiricheș, că doar era de așteptat să fie pus în dificultate pe un post nefamiliar, ci Chipciu. Foarte slab, parcă legat la ochi. Probabil l-ar stimula mai mult niște meciuri cu Germania sau Anglia, dar dacă nu face ceva concret să le câștige pe-astea, nu mai ajunge la ele. Nu departe de Chipciu, ba poate pe aceeași treaptă, este Maxim. A fost risipitor în general, devenind chiar enervant la acea fază din repriza a doua când a scăpat pe partea dreaptă, în situație de unu contra unu cu un fundaș. Ei bine, deși recunoscut pentru ușurința cu care driblează, Maxim a reușit să abuzeze de minge până când s-a răcit faza! În rest, personalitatea a fost ceea ce a lipsit tricolorilor, mândria aceea din slogan, de a fi români, n-a existat. Capac la toate a pus tot Pițurcă, prin introducerea lui Tănase, recunoscut pentru tăria sa de caracter, asta pe lângă faptul că abia revenise după o perioadă destul de lungă de pauză.
În fine, parcă nu ne mai stă gândul la meciul de astăzi cu Finlanda, ci la ceea ce va urma după plecarea lui Pițurcă. Probabil va veni Boloni, este cea mai logică variantă, fiind singurul care nu se află sub contract. Dar despre asta vom mai avea vreme să vorbim, deocamdată să-i mai suflăm o dată în zaruri lui Pițurcă.



Recomandări