Echipa națională

Pițurcă se plânge de atmosfera de circ din fotbalul românesc



Selecționerul Victor Pițurcă a declarat, luni, într-o conferință de presă, că nu l-a convocat pe mijlocașul formației CFR Cluj Eugen Trică în vederea meciului amical cu Rusia și din cauza comportamentului pe care jucătorul l-a avut la partidele cu Steaua și Poli Iași.
„Pe Trică poate l-a costat convocarea din cauza comportamentului de la Iași, dar și din cauza celui din Ghencea, de la meciul cu Steaua. Vă imaginați cum era primit acum în Ghencea. Nu doar el e de vină, ci și conducerea clubului”, a explicat Victor Pițurcă.
Tehnicianul naționalei României s-a plâns de atmosfera din Liga I, una nepropice înaintea Campionatului European. „Certuri multe în campionatul nostru, nu? Păcat, pentru că atmosfera nu este una bună înaintea acestui turneu final. Însă, trebuie să ne obișnuim, în România asta e atmosfera. Păcat, păcat”, a spus Pițurcă.
Acesta a precizat că jocul amical cu naționala Rusiei îl poate face să conștientizeze valoarea reprezentativei României. „Este penultimul joc amical internațional, contra unei echipe calificate și ea la CE, și vom putea să vedem în ce stadiu suntem. Am văzut mai multe meciuri, au jucători foarte buni, cu calități ce pot rezolva un joc. Este un adversar pe măsură”, a mai spus Pițurcă.
Sepsi și Aliuță, surprizele lui Pițurcă
Antrenorul a explicat convocările lui Laszlo Sepsi și Marian Aliuță prin accidentările mai multor jucători. „Au apărut doi jucători noi, Sepsi și Aliuță, fiind obligat să-i chem pe acești jucători din cauza accidentărilor. Radu Ștefan nu a fost în deplinătatea forțelor și am decis să nu-l forțăm”, a menționat Pițurcă. Acesta a precizat că jucătorul echipei Internazionale Milano și căpitanul României, Cristian Chivu, nu se poate opera la umăr până la sfârșitul Campionatului European. „În momentul acesta nu poate să se mai opereze. Dacă va suferi un accident mai grav și s-ar opera, nu cred că și-ar putea reveni în timp util, ca să facă parte din lotul pentru Euro. Dacă era să se opereze, ar fi trebuit să o facă acum trei săptămâni, când am și avut o discuție cu el. Însă conducătorii echipei lui au vrut ca el să joace. Inter a trecut prin momente grele pentru că a avut foarte mulți jucători accidentați și nu au putut să facă acea operație. Sper să fie apt și să treacă cu bine turneul final. E important ce se va întâmpla și după turneul final pentru că în toamnă ne așteaptă trei meciuri pentru preliminarii Cupei Mondiale. Avem nevoie de căpitanul nostru în orice moment”, a mai spus Pițurcă.
Antrenorul echipei naționale a României a mai menționat că se bucură că Adrian Mutu a putut fi convocat, pentru că în caz contrar i-ar fi dat planurile peste cap. „Îmi dădea planurile peste cap dacă nu era în regulă. Acum e în lot, iar el este unul dintre liderii naționalei”, a adăugat Pițurcă.
Dorințele lui Pițurcă
Selecționerul speră ca echipa națională să fie bine primită pe stadionul Steaua, după ce la ultima partidă acolo, cea cu Belarus, contând pentru preliminariile Campionatului European, jucătorii echipei naționale care nu au evoluat pentru Steaua au fost huiduiți.
Pițurcă și-a manifestat speranța că România va putea ieși din grupa C, din care mai fac parte Franța, Italia și Olanda. „Pornim cu aceleași șanse ca toate celelalte. Șansele Rusiei sunt mai mari, pentru că face parte dintr-o grupă mai ușoară. Cred că putem ieși din grupă, sper.
Pe cine contează Pițurcă
Jucătorii convocați de selecționerul Victor Pițurcă pentru amicalul cu Rusia sunt următorii:
Bogdan Lobonț (FC Dinamo București) și Marius Popa (FC Politehnica 1921 Știința Timișoara) – portari
Cosmin Contra (Getafe CF), George Ogăraru (AFC Ajax Amsterdam), Gabriel Tamaș (AJ Auxerre), Dorin Goian (FC Steaua București), Cristian Chivu (FC Internazionale Milano), Răzvan Raț (FC Șahtior Donețk) și Laszlo Sepsi (SL Benfica)- fundași
Florentin Petre (ȚSKA Sofia), Bănel Nicoliță (FC Steaua București), Răzvan Cociș (FC Lokomotiv Moscova), Ovidiu Petre, Mirel Rădoi, Nicolae Dică (toți, FC Steaua București), Marian Aliuță (FC Politehnica 1921 Știința Timișoara) – mijlocași
Adrian Mutu (Fiorentina), Ciprian Marica (VfB Stuttgart), Daniel Niculae (AJ Auxerre), Marius Niculae (Inverness) – atacanți



Recomandări

România a învins și Germania și a obținut locul 5 la Campionatul European, și cu contribuția importantă a unor suceveni

România a învins și Germania și a obținut locul 5 la Campionatul European, și cu contribuția importantă a unor suceveni
România a învins și Germania și a obținut locul 5 la Campionatul European, și cu contribuția importantă a unor suceveni