Patru tineri cu vârste cuprinse între 17 și 27 de ani sunt cercetați de polițiștii rădăuțeni, după ce în noaptea de luni spre marți au avut o dispută în care a fost „implicat” și un pistol cu bile.
Mihai Pintilie, în vârstă de 27 de ani, din municipiul Rădăuți, a sesizat poliția, în jurul orei 01.00, prin apel la 112, despre faptul că, în timp ce se afla cu doi prieteni în locuința sa dintr-un bloc de garsoniere de pe strada Mihai Viteazul, doi tineri au intrat peste ei prin forțarea ușii de acces și l-au agresat.
Polițiștii ajunși la fața locului au găsit asupra lui L.V., de 17 ani, localnic, prieten cu gazda, un pistol cu bile ce aparține lui Pintilie, pentru care acesta nu deține documente, iar cei doi agresori, cu care Mihai Pintilie avusese o altercație în urmă cu circa o săptămână, au fost identificați ca fiind Ion Curea, de 22 de ani, din comuna Marginea, și Călin Huțanu, de aceeași vârstă, din municipiul Rădăuți. În aceste condiții, Curea și Huțanu sunt cercetați în libertate sub acuzațiile de lovire, distrugere și violare de domiciliu, iar Mihai Pintilie și tânărul de 17 ani sunt acuzați pentru deținere și port de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, arma fiind ridicată în vederea continuării cercetărilor.