Scene incredibile s-au petrecut în dimineața zilei de sâmbătă pe ogoarele din comuna botoșăneană Vârfu Câmpului, la limita acesteia cu localitatea suceveană Hânțești. Un litigiu de ani de zile, legat o suprafață de aproximativ 150 de hectare de teren agricol, s-a transformat într-un conflict sângeros. Țărani și scene tipice unei răscoale țărănești, pe de o parte, și agenți de pază cu pistoale și gaze iritant lacrimogene, de cealaltă parte, au întregit o încăierare ce s-a terminat cu spitalizarea a zece persoane, dar care se putea sfârși și mult mai rău.
Numeroasele erori și suprapuneri din evidențele și titlurile de proprietate agricolă par a fi printre cauzele principale ale răscoalei petrecute acum două zile. Zeci de oameni din comuna Hânțești revendică suprafețe de teren agricole aflate pe raza localității vecine, Vârfu Câmpului. Este vorba de terenuri moștenite din tată în fiu, iar mulți săteni au hotărâri judecătorești definitive, care le atestă dreptul de proprietate. Pe aceleași suprafețe însă, titluri de proprietate au avut și oameni din Vârfu Câmpului, care între timp și-au vândut terenurile. Au apărut alți proprietari, care la rândul lor au vândut terenurile, astfel că, abia la a treia mână, 158 hectare de teren agricol au ajuns în proprietatea unui neamț, care a cumpărat legal acest pământ și care sâmbătă și-a adus tractoarele pe ogor pentru a ara terenul. Imediat, oamenii din Hânțești au reacționat, revoltați că pământul pe care îl consideră al lor este brăzdat de tractoarele altuia.
Doi copii de câțiva ani, victime în încăierare
Conform Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, sâmbătă, în jurul orei 9.30, un grup format din aproximativ 60 de persoane din Hânțești s-a deplasat pe terenul aflat în litigiu, oamenii cerându-le reprezentanților societății să oprească imediat lucrările agricole. Proprietarul, care se aștepta la o posibilă degenerare a lucrurilor, chemase în sprijin societatea cu care are contract de pază, 30 de angajați ai FGM Botoșani fiind deja la fața locului.
În momentul în care sătenii au încercat să oprească utilajele, agenții de pază au intervenit, declanșându-se o bătaie cu topoare, furci, bastoane de cauciuc, și spray-uri iritant lacrimogene.
Inferiori numeric, agenții de pază au folosit la un moment dat și pistoalele cu gaz și bilele de cauciuc din dotare. Două mașini aparținând societății de pază au fost distruse, combatanți din ambele tabere au rămas la pământ, inclusiv doi copii sub 5 ani, aflați într-o mașină venită de la Hânțești, suferind leziuni după ce în autoturism a fost pulverizat spray iritant lacrimogen.
Zeci de echipaje de polițiști și jandarmi, în majoritate de la Botoșani, dar și de la Suceava, au intervenit la fața locului, la sosirea primilor oameni ai legii agenții de pază fiind evacuați din zonă cu ajutorul unei basculante.
Șase persoane din Hânțești, patru adulți și doi copii, au necesitat îngrijiri de la personalul medical ajuns la fața locului, cinci ajungând la Spitalul Județean Suceava. De asemenea, cinci agenți de la firma de pază au ajuns și ei la spitalul din Botoșani.
Sucevenii, identificați drept agresori
În ultimele două zile autoritățile au încercat o mediere a conflictului, sătenii din Hânțești fiind rugați să nu mai încerce o rezolvare violentă a situației.
„Adunăm toate actele și încercăm să lămurim această complicată situație. Am început o corespondență cu Comisia Județeană de Fond Funciar Botoșani pentru a vedea de unde pleacă această problemă, unde s-au încurcat lucrurile. Din păcate, vorbim de un litigiu început din anii 90 și a cărui rezolvare ar putea fi doar instanța de judecată”, ne-a declarat subprefectul de Suceava Angela Zarojanu, prezentă sâmbătă în comuna Hânțești.
Mai trebuie spus că din primele cercetări ale polițiștilor anchetatori din Botoșani rezultă că reprezentanții firmei de pază au acționat conform prevederilor legale, fapt valabil inclusiv în cazul uzului a trei pistoale neletale. Practic, aceștia doar și-ar fi făcut meseria și ar fi apărat bunul pe care, conform contractului, trebuiau să-l protejeze.
„În momentul în care personalul de pază aflat în serviciu a fost atacat de aproximativ 60 de persoane având asupra lor mijloace contondente, respectiv furci, topoare, sticle incendiare, agenții de pază au acționat pentru apărarea bunurilor încredințate spre pază, folosind spray-urile iritant-lacrimogene, bastoanele și pistoale cu bile de cauciuc”, scrie într-un comunicat remis presei de Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.





