Steaua

Pista Armenteros nu a fost abandonată

Steaua încă speră să obțină semnătura lui Armenteros (la minge)
Steaua încă speră să obțină semnătura lui Armenteros (la minge)

Managerul general al FC Steaua, Adrian Ilie, a declarat că va merge în Spania în următoarele zile pentru a discuta cu oficialii clubului Sevilla despre transferul mijlocașului argentinian Emiliano Armenteros, legitimat la echipa a doua a grupării andaluze. „Independiente, clubul de care aparține, și-a dat acordul, am cerut și Sevillei un răspuns, au spus că mai amână un pic. Vreau să merg în Spania pentru a avea o discuție despre Armenteros, pentru că acum decizia le aparține”, a spus Ilie. Oficialul clubului „roș-albastru” a afirmat că Steaua se află în discuții cu anumiți atacanți, așteptându-se ca ei să confirme dacă acceptă transferul. „Așteptăm să anunțe dacă ar vrea să vină la Steaua. Țintele noastre sunt doi atacanți și un mijlocaș, atât”, a menționat el.
Ilie a precizat că la stagiul de pregătire din Spania va participa doar lotul de jucători anunțat, posibilele achiziții, printre care și Dino Eze de la Gloria Buzău, urmând să se alăture echipei după aceea.
Nicio ofertă pentru Rada sau Lovin Adrian Ilie a declarat că nu a sosit nicio ofertă oficială pe adresa clubului pentru fundașul Ionuț Rada sau pentru mijlocașul Florin Lovin, după ce a apărut informația că aceștia sunt doriți de grupări din Rusia, printre care Saturn Ramenskoe sau Dinamo Moscova. „Dacă aceștia sunt mulțumiți, atunci trebuie să vină și o ofertă oficială pe adresa clubului nostru, lucru care nu s-a întâmplat până acum”, a spus Ilie.
Cristocea, Croitoru și Zaharia, teste la echipa a doua

Jucătorii Vasilică Cristocea, Marius Croitoru și Dorel Zaharia au efectuat, joi, testele fizice la Steaua II, după ce au fost excluși din lotul formației „roș-albastre” și trimiși să se pregătească cu echipa a doua până la rezolvarea situației lor. „Cei trei au susținut testele fizice alături de ceilalți fotbaliști de la Steaua II, dovedind că sunt jucători deosebiți și bine pregătiți”, a declarat Gheorghe Gigel, antrenor secund la echipa a doua a clubului din Bulevardul Ghencea. Cristocea, Croitoru și Zaharia au fost anunțați că nu mai intră în planurile pentru nou sezon, iar miercuri s-au pregătit pentru prima oară cu echipa a doua a FC Steaua, care activează în Liga a III-a. Ei vor continua să facă antrenamente cu Steaua II până în momentul în care vor fi transferați la alte formații.

Recomandări

Un sucevean a fost primul pacient din România cu diabet zaharat tip 1 care a primit o injecție săptămânală de insulină

Dr. Claudiu Cobuz este coordonatorul echipei de cercetare clinică, alături de dr. Ramona Caziuc, medic primar, și de asistentul medical-șef Mugur Marius Tuchlei Pinzaru
Dr. Claudiu Cobuz este coordonatorul echipei de cercetare clinică, alături de dr. Ramona Caziuc, medic primar, și de asistentul medical-șef Mugur Marius Tuchlei Pinzaru

Trofeul „Sofia Vicoveanca” de la Vicovu de Jos a fost câștigat de un tânăr artist nevăzător. De ziua ei, marea doamnă a cântecului bucovinean a primit “Ordinul Sfântului Ioan cel Nou”